Mai esti?Mai suntem?

Te simt in fiecare zi cu aceeasi intensitate desi am impresia clara ca nu meriti.Dezamagirea a fost si este unul din sentimentele detestabile pe care le-am resimtit in anumite momente.Si la fel,poate chiar mai mult urasc sa recunosc,dar...da,ai dezamagit,intens,involuntar sau nu,ai atins apogeul durerii intr-un suflet care credea,mai presus de orice,in tine.Si recunosc,m-a durut,atat de tare incat au fost zile in care aerul parea in cantitati infime,si te uram...sau poate nu.Te-ai gandit vreodata cum e sa simti prezenta unei persoane in tot ceea ce esti?Eu da,m-am gandit..ba mai mult,am simtit.Poate nu-i cea mai grozava traire pe care o poti avea,dar poate nici cea mai terifianta.Poate sa traiesti cu prezenta cuiva care te-a ranit,te poate face mai puternic,te ajuta sa-ti infrangi propria slabiciune si sa accepti ca nimic nu e intamplator si ca tu,inainte de toate esti un om,o persoana,o fiinta care DA,merita.Meriti chiar daca esti cea mai nenorocita persoana,pentru ca undeva te vei intalini cu restul nenorocitilor care te vor iubi si accepta exact asa cum esti si vei trai fericit in nenorocirea ta;meriti chiar daca esti cel mai frumos om...restul frumosilor iti asteapta aparitia;meriti chiar daca esti"ratusca ceea urata",restul "ratustelor"vor sti ca esti de-a lor si iti vor spune"welcome";chiar daca esti persoana speciala pe care toti o iubesc,dar care totusi nu-ti sunt deajuns...fii sigur ca restul putinilor oameni speciali de pe pamant se vor intalni cumva,candva cu tine si vei descoperi completul.Si nu te stradui prea mult sa fii ce vor altii sa vada.Oricum ai fi si oricine ai fi,ai o viata pe care trebuie sa o traiesti exact cum iti doresti cu si fara greseli;un suflet care iti poate apartine sau pe care il poti darui...si atunci esti complet,o iubire de trait chiar daca nu e cea perfecta,dar e a ta,a voastra.Poate ca viata nu-ti ofera mai mult decat poti duce,iar momentul in care stagnezi,pui stop si te opresti fara vre-o cale de scapare...e momentul tau limita in care nu trebuie sa renunti,pentru ca ar suna las si copilaresc,dar trebuie sa tragi linie,sa-ti faci un desen pe care sa-l numesti"viata"si sa te bucuri de fiecare punct pe care il trasezi pentru a-ti alcatui schita pentru ca apoi sa colorezi si sa retraiesti cu fiecare picatura de culoare tot ce-ai insemnat tu pentru tine.
Asa am invatat eu sa te iubesc,chiar daca ma doare,chiar daca uneori as vrea sa devii hartie sa te pot rupe sau poate mai simplu...sa te ard;ar dura mai putin si nici nu mi-as forta degetele sa te fac bucati.Si totusi,nu,te pastrez.Tu esti cine esti si in fiecare zi invat sa te accept pentru ceea ce esti.Intrebarea este...oare chiar mai esti?mai suntem?Sau poate ca fiecare dintre noi isi cauta spatiul propriu acolo unde intr-adevar isi doreste...poate ne intalnim la jumatatea drumului...sau poate nu...