Trairile mele...multumita mie

Este ciudat cum cineva sau ceva ne poate influenta atat de mult gandirea sau o simpla stare de spirit.Dupa o lectura care mi-a deschis pozitiv mintea,m-am oprit pentru cateva minute,singura,doar cu acordurile melodiilor superbe din playlist,si m-am gandit daca nu cumva tot ceea ce traiesc mi se datoreaza tocmai mie.Mi-am pus zeci de intrebari si am cautat tot atatea raspunsuri.Am concluzionat ca da,eu,tu,ei,voi,noi toti...traim si simtim ceea ce noi vrem.Si apoi ma intreb:cum?cum sa ne dorim noi insine sa ne doara,cum putem sa ne acceptam si sa ne traim suferinta?Ei bine,simplu...cum in fiecare moment tanjim dupa cat mai multa iubire si fericire iar atunci cand o avem,ne folosim de ea pana la epuizare,in acelasi mod lacom ne folosim si durerea.Viata nu e doar din alb si negru,exista nuantele care provoaca dezordine si brusc,esti pus in fata unor situatii pe care nu le-ai mai trait si carora habar nu ai sa le faci fata.Atunci vine momentul limita cand te sufoci cu propriile sentimente si trairi,pierzi controlul si nu-ti raman prea multe solutii.Gresesti,si toti gresim...cum orice are un motiv si nimic nu e intamplator,la fel se gasesc si solutionarile,oricat de greu de descoperit ar fi acestea.Nimanui nu i se da mai mult decat poate duce chiar daca vin clipe cand simti ca ai ajuns la imposibil.
Ma gandeam ca poate tot raul pe care fiecare dintre noi il traieste,intr-o oarecare masura este meritat.Noi meritam tot ceea ce ni se intampla,pentru ca,intr-un mod sau altul niciodata nu privim indeajuns de mult un aspect pentru a-l trata corect,cu importanta cuvenita.Comoditatea fiintei umane pentru optiunea cea mai simpla,ne transforma in singurii responsabili a cantitatii de fericire sau nefericire a fiintei proprii.Te-ai gandit ca poate daca am invata sa ne bucuram pentru ceea ce avem,ne-ar fi mai usor sa pierdem din vedere aspectele negative,daca ne-am concentra mai mult pe forta unui zambet copilaresc,am putea elibera sufletul de neajuns...
O sa zici ca sunt nebuna si ca viata ne supune la atatea incercari incat singurul lucru de care iti mai pasa este zambetul copilaresc pe care oricum nu ti-l mai poti insusi.Deacord,nimic nu este usor,dar poate nici imposibil.Si poate durerea o accentuam singuri,purtand 10 schimburi de masti sociale cu o ipocrizie imbelsugata.Crezi ca oamenii asta prefera?Eu cred ca nu...pentru ca noi toti am ajuns la saturatie.Ne ascundem prea mult unii de altii si incapabilitatea de a cunoaste pe cineva este tot mai mare pentru ca tu preferi sa fii fals,sa afisezi lumii o fiinta puternica,neatinsa de nimic si nimeni,,mereu gata de atac,care niciodata nu va ceda.Si uite asa devii papusica societatii,care de fapt este mai slaba decat cel mai slab om al Universului,care la prima lovitura ajunge din start la marginea prapastiei si nimeni nu te va ajuta pentru ca nimeni nu te cunoaste.
Astazi am fost fericita,o persoana atat de draga sufletului meu m-a salvat pentru a nu stiu cata oara si mi-a intins mana aratandu-mi ca o clipa de fericire si de eliberare are "n" fete.Poate maine ma voi trezi complet demoralizata,cu ochii umflati de nesomn si cu gandul ca astazi iar imi va fi dor.Si ce?Poate ar trebui sa ma bucur si de aceaste schimbari ale starii mele.Si ar trebui sa ma bucur pentru ca in orice mi se intampla ma descopar inca putin,la fel si ceilalti.Poate asa imi cunosc eu sufletul,la fel permitandu-le si celorlalti sa vada dincolo de vizibil.
Asa esti si tu,sau macar incearca sa fii.Slabiciunea face parte din existenta umana,la fel lacrimile si zambetele.Aminteste-ti de nuantele precizate la inceput si traieste-le chiar daca nu-ti aduc tot ce-i mai bun.Gandeste-te ca si pentru tine,la fel ca pentru oricine vine un sfarsit...in care probabil ti-ai dori sa ai ce-ti aminti si povesti.Orice traire iti aduce ceva,si nimic...nimic nu v-a ramane pur si simplu.Daca astazi vrei sa plangi,fa-o,oriunde si cu oricine ai fi,si daca in urmatorul moment cineva iti va provoca o criza de ras,razi...pana la epuizare.Daca astazi pierzi totul,asta e..sufera,traieste momentul dramatic care ti-a fost dat si trezeste-te maine gandindu-te ca atata timp cat respiri si inima ta mai bate,inca mai poti recupera ce ai pierdut sau daca nu...poti chiar tu construi ceva nou.Sufletul tau iti apartine doar tie...elibereaza-l in fiecare secunda al vietii tale,da-i aripi sa zboare chiar daca vor exista si stanci care ii vor rani acele aripi...cauta la nesfarsit,undeva exista"ceva-ul"tau si atunci ii vei multumi Universului ca TU existi...