Mi-e dor...

As putea sa-mi inchid sufletul si sa-l oblig egoist sa pastreze liniste,sa nu simta,sa nu spere,sa nu-l doara...oare ar reusi?
Sufletului ii este dor,ii este dor de timpul trecut si de multe ori pierdut in neant.Acelasi suflet s-ar intoarce la clipele frumoase,poate si la cele mai putin placute.Viata marcheaza in adancul fiintei cele mai ascunse si nenumarate trairi menite sa ne incerce sufletul cu sentimente precum iubirea,ura,fericirea,extazul,teama,nebunia,curajul,dorinta,durerea,neputinta,inocenta si nu doar...
Ma vad ajunsa in momente definitorii,in fata obligatiei de incheiere a unor capitole pentru curajul inceperii altora....si altora...Mi-e teama si uneori m-as razvrati impotriva vietii pentru aparentele nedreptati care le savarseste cu fiecare dintre noi.Ma retrag la fel de tematoare schimbandu-mi ideile si realizand ca viata,prin incercarile si intorsaturile ei neasteptate,face din noi fiinte speciale,unice...altfel.
Sufletului ii este dor de inocenta copilareasca care facea lucrurile atat de simple,usor de trait,usor de a fi duse pana la capat.Mi-e dor sa nu iau nimic in serios,sa fiu egoista si nepasatoare...lasandu-i pe altii sa-si complice propria existenta,pentru a-mi fi mie bine,sa arunc un zambet nevinovat drept solutie de rezolvare.Mi-e dor sa fiu caraghios de increzatoare si sa am impresia ca orice in lumea asta este posibil...Cred si acum...doar ca acum,cred in sacrificii,rabdare,lupta...
Mi-e dor sa am sufletul linistit si protejat de orice neplacere interioara.Mi-e dor de zilele incepute prost si terminate incredibil...De hohotele de ras si lacrimile fericite.Mi-e dor de iubirea nevinovata,nestiutoare dar mi-e dor de iubirea pe care parca o poti atinge cu varful degetelor tremurande,speriata ca o poti pierde si totusi cu un curaj nebun de a o gusta si trai pana la ultimul respiro...
Mi-e dor de zi,de noapte,soare,ploaie,cald,rece....mi-e dor de mine,de tine,de voi,de noi toti...si acest sentiment...ne indreapta mereu spre altceva...