Probabil din fire urmarita de un oarecare pesimism,de fiecare data am dovedit a fi egoista cu visele si frumosul din viata mea reusind sa plusez un strop de negativism in orice traire.Culmea ar fi ca in ciuda temerilor si a motivelor mele stupide de a "taia aripi" am indraznit de fiecare data sa risc.Mi-am pus sufletul in joc de atatea ori cat s-a putut constienta fiind de faptul ca in orice moment lumina se poate stinge uramand o perioada de dezamagire,frustrare,ciuda,impuneri proprii precum "Asta e ultima data",promisiuni de schimbari,intr-un prefinal puterea de a merge mai departe ca in final nebunia sufletului sa zica din nou"Da"iar visele sa prinda din nou conturul unei realitati cu posibilitati de realizare.Desi tematoare,speranta unei inbunatatiri interioare ma impinge de fiecare data sa o iau de la capat.Ceea mai puternica si ascunsa frica ascunde curaj,dorinte,sentimente.De obicei cei aparent slabi se dovedesc a fi cei mai puternici.
Acum ceva timp in urma,am trait sentimentul unei inchideri sufletesti groaznice care a reusit pentru o anumita perioada sa-mi stapaneasca fiinta.Frica de a deveni propria mea victima m-a indemnat sa-mi doresc din rasputeri sa-mi salvez sufletul promitandu-mi totusi intr-un moment de irationalitate ca nu doresc sa-mi vizualizez transparenta interioara in fata nimanui.Imi doream sa-mi redobandesc libertatea interiorului fara a mai permite cuiva ceva.
Hotararea era destul de prompta si chiar nu exista spatiu pentru altcineva decat propria persoana.Simteam ca mi-e bine ca imi regasisem linistea si calmitatea care imi oferea siguranta.Exact in acele momente viata mi-a demonstrat din nou ca imprevizibilul exista,e prezent oriunde,oricand,pentru oricine.
Viata imi pregatea un nou inceput,acea teama "curajoasa"de a indrazni inca odata,constientizand posibilitatea unor consecinte negative dar totusi trecand peste ele decizionand sa risc.
Ceea ce incepuse ca un joc din care normal nimeni nu trebuia sa iasa pierzator sau invingator ci doar sa existe egalitate,s-a transformat de fapt in realitatea si existenta mea.Neprevazutul s-a transformat in ceea ce pot numi pentru moment,cel mai frumos lucru din viata mea.Perfectiunea n-a existat de la inceput,din contra...nici nu va exista pentru ca,cateogric nu mi-o doresc.Imperfectiunea este superba reusind sa-mi insufle in fiecare moment dorinta de a ma indragosti iar si iar.
Daca cu timp in urma cineva mi-ar fi zis ca posibilitatea acestor sentimente exista,indubitabil i-as fi contestat afirmatia.Acum...diferenta e clara,teama exista,as fi ipocrita sa neg acest lucru.In schimb,sufletul mi-a demonstrat ca atunci cand simte cu adevarat poate fi,fara comparatie,mult mai puternic decat orice alt sentiment.Soarele de dupa furtuna m-a invatat sa simt temandu-ma dar in acelasi timp daruind totul cu o totala nepasare de consecinte...m-a invatat sa fac loc frumosului,sa debarasez tot ce inseamna"nu",sa pastrez inocenta si visele chiar daca as fi singura din Univers care ar face-o,sa-mi arat sentimentele chiar daca asta ar da dovada de slabiciune,gandindu-ma ca transparenta mea ii va impulsiona si pe altii...m-a invatat sa iubesc complet,fara motive si reguli.
Cam in acest mod,viata mi-a aratat din nou ca oricat rau ar putea aduce,vine momentul ca zambetul si bataile unei inimi fericite sa inlocuiasca orice lacrima.Superbitatea si fericirea exista...sunt atat de vii in fiecare dintre noi asteptand in orice moment eliberarea.Totul se poate si totul vine din interior...necesitam doar vointa si dorinta de a depasi obisnuinta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu