Niciodata nu am gasit curajul sigurantei totale de sine.Dintotdeauna am necesitat un refugiu care sa-mi impulsioneze gandurile,un cineva care sa-mi redea forta interioara,care sa-mi sopteasca in subconstient"va fi bine".Viata nu a fost foarte drastica cu slabiciunea fiintei mele dandu-mi ocazia de a cunoaste oameni minunati cu semnificatii marcante in existenta mea care probabil,ar trebui sa renasc pentru a putea da un total delete acestor persoane,pentru ca ele sa nu mai reprezinte nimic.Dorindu-mi asta as dovedi un dispret nemasurabil,o nerecunostinta in fata vietii care spre deosebire de altii mi-a oferit aceasta sansa.
Legandu-ma de fiecare data de experientele trecute,si de aceasta data ma reintorc in trecut,un trecut care continua in prezent avand o intensitate inmiit mai puternica.
Anonimul meu de acesta data reprezinta o parte din integritatea a ceea ce inseamna"eu".Semnifica portita de scapare a celor mai fatale momente,a celor mai nebunesti trairi,a clipelor in care imi doresc sa tip de bucurie,a lacrimilor si zambetelor care ma intregesc.
Incercandu-mi sinceritatea,cu o totala nemandrie de sine mi-as judeca sufletul pentru ca inca mai indrazneste sa nu cunoasca interioritatea acestei persoane.Privind dintr-un alt unghi mi-as multumi parca pentru ca ceea ce insemna necunoastere s-a trasformat intr-un plus al procesului de cunoastere.
Desi eu imi gaseam salvarea in cuvintele anonimului meu,aveam mereu intrebarea cum poate reusi sa-mi redea mie vitalitatea cand tot ce puteam simti in persoana ei era pesimism,slabiciune,teama...sentimentul de alb intr-o incapere captusita cu negru.
De curand am realizat ca am fost ceea mai oarba fiinta posibila,ma grabeam de fiecare data sa dau verdictul in functie de lacrimi sau de zilele in care parca doar gravitatea o mai tinea pe verticala.
In acelasi"De curand"am aflat ca in interiorul celei care m-a salvat de atatea ori palpeaza o putere si o hotarare de nedescris care mi-ar putea alimenta si mie dar cu usurinta si altora sufletul.
De atatea ori as fi vrut sa inteleg negarea ei in fata intrebarilor care incercau doar sa afle starea ei sufleteasca,eram de fiecare data vizibil iritata de raspunsul"nimic".Simteam neincredere...simteam ca isi inchidea sufletul precum se ascund broscutele in carapace atunci cand presimt un pericol...simteam ca se lasa in voia problemelor ca si cum nu si-ar fi dorit o solutionare.
Obisnuiam sa cred asta pana am reusit sa descoper ca de fapt acel "nimic" insemna totul.Nimicul era scutul care il folosea pentru a se tine departe de tot ce ar fi putut-o opri din drumul ei spre lumina.In momentele in care eu ii simteam absenta spirituala desi fizic era mereu acolo...in acele momente in fiinta ei se nasteau solutiile,sperantele,puterea si hotararea ca va reusi ca de fiecare data.
Desi sufletul meu este"blindat"de iubire,nici macar nu mi-as putea compara simtirile cu ale scumpului meu anonim.N-am intalnit niciodata o persoana care sa iubeasca atat de frumos,atat de puternic dar in acealasi timp atat de firav,cu atata daruire si implicare,cu atata visare si in acelasi timp cu atat rationament.
Lumea ei reprezinta o continua cunoastere,o continua iubire si o continua lupta din care mereu iese invingatoare pentru ca simte,crede,doreste,viseaza,realizeaza si niciodata nu se teme.
Eu doar iti multumesc pentru ca existi,pentru ca mereu imi oferi o lectie,pentru ca in ciuda slabiciunilor mele m-ai incurajat si probabil ar urma o lista de"pentru ca"interminabila.Prin urmare doar iti multumesc....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu