astazi...

...Astazi mi-a fost dor,n-as putea zice ca mai mult ca niciodata,dar indeajuns de dor incat pentru un anumit moment mi-as fi dorit sa-mi scot sufletul,sa-l pot transforma in ceva palpabil,sa-l intreb de ce ii place ca uneori sa se joace cu vulnerabilitatea mea si eventual sa-mi raspunda.Sincer,nici macar nu stiu de ce mi-a fost mai exact dor,daca de tine,de noi,de momente sau de mine.Dupa mult timp am avut din nou starea aceea pe care am urat-o atat de mult.Imi doream sa nu se lumineze,nu vroiam sa deschid ochii in lumina diminetii,aveam senzatia unei zile apasatoare.Si cam asa a fost,pentru cateva ore mi-am incalzit corpul sub o patura,cu ochii atintiti la TV,ascultand in mod repetat acordurile unei melodii pe care obisnuiam sa o iubesc,de fapt cred ca mint,inca o mai iubesc,pentru mine,pentru linistea pe care cateva cuvinte aparent banale mi-o pot oferi.Mi-au trecut mii de ganduri prin minte...parca te-am resimtit,parca mi-ai invadat din nou fiinta,si brusc parca dispareai.Pupicul usor urmat de interes a celui mic m-a trezit la realitate...m-am dezmeticit,stiam ca aveam alte planuri pt ziua asta,m-am apropiat usor de geam,era rece si cu mult mai rece era aerul.Stiam ca nu e ziua cea mai potrivita pentru iesiri dar ca de obicei ce-mi pasa mie.Desi detest frigul,astazi am simtit ca asprimea gerului m-ar putea elibera catusi de putin,ca mi-ar face bine sa tremur...cat de stupid suna.Inainte sa plec,m-am oprit pentru cateva secunde in fata oglinzii,total dezinteresata de aspectul fizic mi-am aruncat o privire in treacat dar m-am blocat asupra ochilor.Ochii mei,intotdeauna mi-au parut banali si lipsiti de vre-un fel de atractie.In schimb,ochii mi-au tradat de multe ori fiinta...am incercat sa patrund dincolo de propia mea privire.M-am intors repede inapoi la suprafata.Acum nu-mi mai exprimau nimic,iti vine sa crezi ca pana si asupra lor ti-ai exercitat controlul.Erau zilele in care nici macar lacrimile nu reuseau sa le ascunda sclipirea aceea care-mi descoperea iubirea.Acum sunt zilele in care nici macar zambetul nu reuseste sa le acopere urma de suferinta.Imi displace ideea prezentei tale in fiinta mea,si te indepartez atat cat imi sta in putinta.
Aerul,groaznic de rece...dar l-am inspirat incat mi-as fi dorit sa-l simt in vene.Primul pas in zapada...deja stiam ca-mi va fi mai bine,stiam ca ma asteapta un zambet,o imbratisare,o persoana care imi va linisti sufletul pentru ca mereu este acolo cand am nevoie.Un drum ciudat...m-am simtit absenta,melodiile de la radio imi bulversau sufletul si gandurile iar oamenii de pe strada,parca mai absenti ca mine...si am ajuns la destinatie:)eram fericita pentru ca stiam...macar pentru cateva ore nu ai loc in fiinta mea.Ironic,m-am inselat.Intr-un moment de liniste,ti-ai facut din nou aparitia si cuvintele mele la fel"mi-e dor"si chiar mi-e dor...de tine,si poate chiar de mine...