Pentru....

Si ma gandesc ca mi-au trebuit zeci de minute pentru a-mi gasi curajul sa te pot reinvia.Si la fel ma gandesc cat de rece poate suna cuvantul"reinvia"fiind vorba de tine,dar...durerea m-a impins sa te ascund,sau cel putin sa incerc sa te ascund undeva departe in suflet,sa devii de nepatruns,sa nu-ti mai deschid amintirea pentru nimic si nimeni,sa te pastrez si totodata sa te uit.Probabil,pana in prezent,hotararea de a-ti da drumul,a fost poate ceea mai grea pasa a sufletului meu.In constiinta faptului ca ne-am pierdut si ca n-a mai ramas nimic de recuperat,iubirea ma impulsiona sa cred ca tu inca simti,ca nu ti-ai pierdut sentimentele intr-o plimbare sumbra ce putea fi trecerea unei zile intr-o alta.Momentan,am sentimentul unui blocaj interior si a unei eliberari a lacrimilor care imi blocheaza respiratia intr-un mod inexplicabil.Simt teama si repugna faptului ca ti-am permis pentru a nu stiu cata oara sa te strecori din nou in gandurile mele dupa o lupta crancena in care ti-am negat vehement accesul in interiorul fiintei mele.Apoi ma razgandesc si realizez ca asa dovedesc o imaturitate evidenta si o negare a propriilor mele trairi si sentimente,pentru ca,departe de orice durere,vorbim de iubire,fie ea si pierduta.Asumandu-mi riscul de a-mi chinui sufletul si de a-l face vulnerabil,am decis sa-mi gasesc puterea de a fi bine departe de tot ce a insemnat candva"noi".Pentru toti devenisei personajul negativ din poveste doar pentru durerea mea incontrolabila,si am urat asta in fiecare secunda....mi-am invatat sufletul sa reziste,sa-si traisca suferinta atat cat exista,sa planga atunci cand simte,sa se elibereze fara sa urasca,fara sa inlocuiasca frumosul din"noi"cu nimicul din"eu"si "tu".A fost lupta cu mine care pentru ceva timp mi-a secat puterile si apoi a fost zambetul care mi-a pastrat fiecare moment,fiecare clipa in care tu erai si in ciuda imperfeciunilor tale reprezentai perfectiunea mea,inocenta si copilaria mea care se resimteau din plin atunci cand te simteam aproape,incapatanarea mea infantila care ceda de fiecare data datorita faptului ca erai irezistibilul din viata mea.Invatam sa fiu in fiecare zi alta pentru ca ai fost din prima clipa punctul meu de schimbare si obisnuiai sa fii zi de zi,mereu inca putin...felul tau inexplicabil de a-mi incalca regulile,de a-mi forma o libertate nebuna care imi dadea curajul pentru orice,fiecare tremur cauzat doar de simplul gand ca existi...simteam ca totul se reduce la simplitate,simplitate care parea ca daruieste totul.Si asa am invatat sa te pastrez frumos,fara judecari,incercand sa constientizez ca greselile ne apartin poate in mod egal,ca eu am avut partea mea,ca planul vietii a fost asa.Acum cu siguranta inca mai doare sa te privesc in trecut,dar cu timpul vei ramane o piesa din puzzle-ul sufletului meu,o piesa semnificativa pe care nu mi-as dori s-o indepartez.Acum multumesc sufletului meu,si multumesc tie,ca...ai fost...