Trecutul se simte...

In mare parte,inainte de a ajunge stapani pe propria noastra persoana,cu sentimente,decizii,judecari proprii...suntem doar asemenea unor papusi.Daca ne-am intreba pe cine am putea modela cel mai usor,cu siguranta raspunsul ar fi copii.Cel mai simplu este sa te joci cu mintea unui"incepator".Inocenta se pierde foarte usor datorita multitudinii de factori care influenteaza gandurile si sentimentele.Dreptul egoist pe care fiecare dintre noi si-l asuma,si anume dreptul de a judeca pe altii,in prima faza ii ranesc pe respectivii...adevarata gravitate a problemei se produce atunci cand ranile provocate se revarsa tocmai asupra noastra.Tocmai astazi,cand categoric gandurile si sufletul imi sunt acut tulburate de unele amintiri,am avut surpriza sa primesc un impuls in a-mi dovedi greselile..."Etichetele sunt pentru produse nu pentru oameni".Clar este o afirmatie care isi merita intelesul...totodata incep sa inteleg explicatia cuvintelor"niciodata sa nu spui niciodata".
Cu timp in urma,probabil din loialitate pentru distrugerea inocentei interioare si a ranilor care cred ca in anumite momente isi vor face mereu un mic locusor in fiinta mea,puteam sa-mi jur mie ca nu voi putea duce dorul clipelor petrecute alaturi de persoana care ar fi trebuit sa fie cea mai importanta din viata mea.Aparte de declinul sufletului meu,priveam si suferinta din jurul meu pe care in necunostinta mea speram sa o pot estompa.Sentimentul ca in ce credeai si ce iubeai cel mai mult te-a dezamagit,distrugea totul fiind un simplu copil sau mai mult.Gandul ca trebuie sa lupti cu tine pentru a nu simti lipsa,ca trebuie sa uiti de orice vis viitor,ca involuntar incepi sa urasti,poate distruge frumosul intr-un mod brutal nedand nici macar sansa de a fi pregatit pentru a incepe din nou.
O lunga perioada de timp am trait cu siguranta ca greutatea acelor amintiri negative imi vor canaliza mereu existenta nepermitandu-mi ca vreodata sa-mi mai doresc o reintoarcere.Ironic,cu doar cateva ore in urma,partea aceea adormita a sufletului meu a hotarat ca e timpul sa se trezeasca,renascandu-mi ganduri si sentimente pe care,cel putin in momentul de fata nu as sti sa le ghidez.In cateva momente de liniste am incercat sa asez cap la cap tot acest trecut din perspectiva unei gandiri mature in devenire.Concluziile...ar fi multe,unele inca neformate,unele inexplicabile...doar cateva intelese si cu posibilitate de exprimare.Am inteles ca am fost egoista cu mine...din respect pentru sentimentele altora am renuntat la ceea ce-mi doream eu cu adevarat,am decis sa judec si sa spun"nu"doar pentru ca prin ranile altora ajunsesem sa ma simt eu ranita cand de fapt poate acea persoana pe care atat de mult am invatat sa o dispretuiesc,si-ar fi dorit ca eu sa fiu cea care nu trebuie sa sufere...doar ca,conjunctura situatiei nu a reusit sa-mi ofere protectie iar expunerea a fost totala provocand respingeri si formarea unor ganduri formate pentru ca asa trebuie nu pentru ca asa simt.
Ideea e ca trecutul are conturul sau iar noi ne schimbam constant.Ceea ce candva nu puteam ierta,poate renaste in fiinta noastra,provocand dorinta de a mai da o sansa,provocand gandul ca poate am judecat pripit si ca oricine greseste avand dreptul la inca o incercare.Acum cred ca "niciodata"nu exista pentru ca mai devreme sau mai tarziu dorinta sufletului capata o intensitate incontrolabila...

Inca o data"Da"...

Probabil din fire urmarita de un oarecare pesimism,de fiecare data am dovedit a fi egoista cu visele si frumosul din viata mea reusind sa plusez un strop de negativism in orice traire.Culmea ar fi ca in ciuda temerilor si a motivelor mele stupide de a "taia aripi" am indraznit de fiecare data sa risc.Mi-am pus sufletul in joc de atatea ori cat s-a putut constienta fiind de faptul ca in orice moment lumina se poate stinge uramand o perioada de dezamagire,frustrare,ciuda,impuneri proprii precum "Asta e ultima data",promisiuni de schimbari,intr-un prefinal puterea de a merge mai departe ca in final nebunia sufletului sa zica din nou"Da"iar visele sa prinda din nou conturul unei realitati cu posibilitati de realizare.Desi tematoare,speranta unei inbunatatiri interioare ma impinge de fiecare data sa o iau de la capat.Ceea mai puternica si ascunsa frica ascunde curaj,dorinte,sentimente.De obicei cei aparent slabi se dovedesc a fi cei mai puternici.
Acum ceva timp in urma,am trait sentimentul unei inchideri sufletesti groaznice care a reusit pentru o anumita perioada sa-mi stapaneasca fiinta.Frica de a deveni propria mea victima m-a indemnat sa-mi doresc din rasputeri sa-mi salvez sufletul promitandu-mi totusi intr-un moment de irationalitate ca nu doresc sa-mi vizualizez transparenta interioara in fata nimanui.Imi doream sa-mi redobandesc libertatea interiorului fara a mai permite cuiva ceva.
Hotararea era destul de prompta si chiar nu exista spatiu pentru altcineva decat propria persoana.Simteam ca mi-e bine ca imi regasisem linistea si calmitatea care imi oferea siguranta.Exact in acele momente viata mi-a demonstrat din nou ca imprevizibilul exista,e prezent oriunde,oricand,pentru oricine.
Viata imi pregatea un nou inceput,acea teama "curajoasa"de a indrazni inca odata,constientizand posibilitatea unor consecinte negative dar totusi trecand peste ele decizionand sa risc.
Ceea ce incepuse ca un joc din care normal nimeni nu trebuia sa iasa pierzator sau invingator ci doar sa existe egalitate,s-a transformat de fapt in realitatea si existenta mea.Neprevazutul s-a transformat in ceea ce pot numi pentru moment,cel mai frumos lucru din viata mea.Perfectiunea n-a existat de la inceput,din contra...nici nu va exista pentru ca,cateogric nu mi-o doresc.Imperfectiunea este superba reusind sa-mi insufle in fiecare moment dorinta de a ma indragosti iar si iar.
Daca cu timp in urma cineva mi-ar fi zis ca posibilitatea acestor sentimente exista,indubitabil i-as fi contestat afirmatia.Acum...diferenta e clara,teama exista,as fi ipocrita sa neg acest lucru.In schimb,sufletul mi-a demonstrat ca atunci cand simte cu adevarat poate fi,fara comparatie,mult mai puternic decat orice alt sentiment.Soarele de dupa furtuna m-a invatat sa simt temandu-ma dar in acelasi timp daruind totul cu o totala nepasare de consecinte...m-a invatat sa fac loc frumosului,sa debarasez tot ce inseamna"nu",sa pastrez inocenta si visele chiar daca as fi singura din Univers care ar face-o,sa-mi arat sentimentele chiar daca asta ar da dovada de slabiciune,gandindu-ma ca transparenta mea ii va impulsiona si pe altii...m-a invatat sa iubesc complet,fara motive si reguli.
Cam in acest mod,viata mi-a aratat din nou ca oricat rau ar putea aduce,vine momentul ca zambetul si bataile unei inimi fericite sa inlocuiasca orice lacrima.Superbitatea si fericirea exista...sunt atat de vii in fiecare dintre noi asteptand in orice moment eliberarea.Totul se poate si totul vine din interior...necesitam doar vointa si dorinta de a depasi obisnuinta...

Tu...

Niciodata nu am gasit curajul sigurantei totale de sine.Dintotdeauna am necesitat un refugiu care sa-mi impulsioneze gandurile,un cineva care sa-mi redea forta interioara,care sa-mi sopteasca in subconstient"va fi bine".Viata nu a fost foarte drastica cu slabiciunea fiintei mele dandu-mi ocazia de a cunoaste oameni minunati cu semnificatii marcante in existenta mea care probabil,ar trebui sa renasc pentru a putea da un total delete acestor persoane,pentru ca ele sa nu mai reprezinte nimic.Dorindu-mi asta as dovedi un dispret nemasurabil,o nerecunostinta in fata vietii care spre deosebire de altii mi-a oferit aceasta sansa.
Legandu-ma de fiecare data de experientele trecute,si de aceasta data ma reintorc in trecut,un trecut care continua in prezent avand o intensitate inmiit mai puternica.
Anonimul meu de acesta data reprezinta o parte din integritatea a ceea ce inseamna"eu".Semnifica portita de scapare a celor mai fatale momente,a celor mai nebunesti trairi,a clipelor in care imi doresc sa tip de bucurie,a lacrimilor si zambetelor care ma intregesc.
Incercandu-mi sinceritatea,cu o totala nemandrie de sine mi-as judeca sufletul pentru ca inca mai indrazneste sa nu cunoasca interioritatea acestei persoane.Privind dintr-un alt unghi mi-as multumi parca pentru ca ceea ce insemna necunoastere s-a trasformat intr-un plus al procesului de cunoastere.
Desi eu imi gaseam salvarea in cuvintele anonimului meu,aveam mereu intrebarea cum poate reusi sa-mi redea mie vitalitatea cand tot ce puteam simti in persoana ei era pesimism,slabiciune,teama...sentimentul de alb intr-o incapere captusita cu negru.
De curand am realizat ca am fost ceea mai oarba fiinta posibila,ma grabeam de fiecare data sa dau verdictul in functie de lacrimi sau de zilele in care parca doar gravitatea o mai tinea pe verticala.
In acelasi"De curand"am aflat ca in interiorul celei care m-a salvat de atatea ori palpeaza o putere si o hotarare de nedescris care mi-ar putea alimenta si mie dar cu usurinta si altora sufletul.
De atatea ori as fi vrut sa inteleg negarea ei in fata intrebarilor care incercau doar sa afle starea ei sufleteasca,eram de fiecare data vizibil iritata de raspunsul"nimic".Simteam neincredere...simteam ca isi inchidea sufletul precum se ascund broscutele in carapace atunci cand presimt un pericol...simteam ca se lasa in voia problemelor ca si cum nu si-ar fi dorit o solutionare.
Obisnuiam sa cred asta pana am reusit sa descoper ca de fapt acel "nimic" insemna totul.Nimicul era scutul care il folosea pentru a se tine departe de tot ce ar fi putut-o opri din drumul ei spre lumina.In momentele in care eu ii simteam absenta spirituala desi fizic era mereu acolo...in acele momente in fiinta ei se nasteau solutiile,sperantele,puterea si hotararea ca va reusi ca de fiecare data.
Desi sufletul meu este"blindat"de iubire,nici macar nu mi-as putea compara simtirile cu ale scumpului meu anonim.N-am intalnit niciodata o persoana care sa iubeasca atat de frumos,atat de puternic dar in acealasi timp atat de firav,cu atata daruire si implicare,cu atata visare si in acelasi timp cu atat rationament.
Lumea ei reprezinta o continua cunoastere,o continua iubire si o continua lupta din care mereu iese invingatoare pentru ca simte,crede,doreste,viseaza,realizeaza si niciodata nu se teme.
Eu doar iti multumesc pentru ca existi,pentru ca mereu imi oferi o lectie,pentru ca in ciuda slabiciunilor mele m-ai incurajat si probabil ar urma o lista de"pentru ca"interminabila.Prin urmare doar iti multumesc....

Doar ei doi...

Dintotdeauna am crezut ca atunci cand iubesti ar trebui sa strigi lumii intregi cat de fericit esti,ca ar trebui ca intreg universul cu tot ce detine el sa-ti poata patrunde in suflet pentru a descoperi tot ce se naste si creste in el...inca mai cred asta,in visarea fiintei mele,probabil daca mi-as tine fericirea doar pentru mine m-as simti sufocata...posibil sa gresesc,posibil sa am partial sau in totalitate dreptate.
In ultima perioada,am avut ocazia sa vad si partea cealalta a situatiei,daca ar putea fi numita astfel.Am descoperit si posibilitatea de a putea trai o iubire superba departe de ochii celorlalti.N-am trait pe pielea mea dar incerc discret si timid sa descos aceasta traire explorand iubirea a doua persoane superbe,si nu pentru ca i-as considera eu superbi,ci pentru ca asa ii pot cataloga in momentele in care devin un"noi".
Daca as pune in ordine intelesul acestei discretii pe care multi ar numi-o egoista,as realiza ca e mai mult decat benefica.Dincolo de faptul ca nimeni nu ar avea puterea sa patrunda in lumea celor doi...sunt trairile,savurarea fiecarui moment intr-o maniera unica,nedescoperita de nimeni,pentru ca nimeni nu poate patrunde in trasparenta acelui"noi",realitatea vorbelor"doar noi doi",pentru ca da,atunci cand iti protejezi iubirea de restul lumii,nu mai poate exista un plus.
Si in plus,un alt beneficiu rezultant al acestei perspective ar putea fi maturitatea celor doi,nu multi sunt cei care au constiinta de a putea separa monotonia de zi cu zi cu intensitatea iubirii care e menita sa indeparteze orice coplesire,orice senzatie de neputinta...pentru ca iubirea daca nu este,ar trebui sa fie salvatoare.
Eu,stiindu-ma o fiinta indeajuns de curioasa,as fi incercat sa patrund macar pentru captarea catorva amanunte in aceasta iubire care recunosc,e acut diferita de majoritate.Si la fel cum as fi incercat...in acelasi mod am si renuntat,in schimb am incercat sa "fotografiez"momentele in care o simpla privire exprima totul pentru ca de multe ori ochii sunt cuvinte,batai ale inimii,o intreaga fiinta.
Inainte sa incep acest articol am indraznit sa-i cer respectivului indragostit sa-mi exprime foarte pe scurt sentimentele lui pentru cea iubita...am primit un raspuns atat de scurt si totodata atat de bogat..."o iubesc",nici n-as fi necesitat mai mult.Nu-i nevoie ca ceilalti sa vada sau sa cunoasca iubirea dintre doua fiinte cum nu e nevoie ca aceleasi doua fiinte sa exprime prin vorbe sau prin gesturi vizibile trairile sufletului lor.
Celor doi le multumesc pentru ca mi-au oferit inca un model de inspiratie,pentru ca mi-au oferit ocazia de a vedea si o iubire doar a lor si le doresc o iubire la fel de frumoasa,cat mai trainica cu sentimente cat mai intense:)
Iar voua celorlalti va zic sa iubiti...sa iubiti strigand lumii intregi iubirea voastra,sau tinand-o "secreta" si indiferent de optiune ocrotiti-o,alimentati-o,traiti-o si iubiti-o...iubiti iubirea:)...