Dor...

Imi amintesc ca in liceu,in special in ultimul an,atat eu cat si majoritatea colegilor,prietenilor,ne doream cu ardoare sa se sfarseasca,sa trecem la o alta etapa,sa avem un nou inceput intr-un alt loc imaginandu-ne ca acolo ne asteapta altceva...ceva mai bun,mai interesant,mai promitator.Simteam o oarecare ingradire si parca nu destula libertate de actiune in tot ce mintile noastre isi doreau.Zis si facut,timpul a trecut,liceul a ajuns la final,mai fulgerator decat ne-am fi asteptat.Asa s-a incheiat acea etapa a vietii...si a inceput o noua...Facultate,dorinta,libertate,planuri etc.Ne-am vazut in fata faptului implinit,intr-un alt oras sau acasa...si parca nici acasa nu mai suna atat de familiar ca altadata.Pentru moment te simti ca un copil mic si speriat in prima zi de gradinita,opus acestui sentiment,simti un oarecare extaz gandindu-te ca in sfarsit ai ajuns si la mult ravnita viata studenteasca.Dupa prima zi,iesi din amfiteatrul imbacsit de noi si vechi studenti,dupa ce pupilele tale s-au jucat prin multime cu setea descoperirii;pui mana pe telefon si impartasesti opinii cu prietenele tale dragi...despre x,y...si despre cum astepti continuarea.
Au trecut 4 luni de cand am intrat in lumea asta...dar sincer,ravnesc cu tot sufletul la frumosii mei ani de liceu.Mi-e dor sa nu am grji si nici probleme majore,sa plang si sa ma strofoc pentru nimicuri,care atunci,in inconstienta mea de inca copil,mi se pareau adevarate catastrofe.Mi-e dor sa ma trezesc dimineata,sa urasc alarma telefonului care imi strica somnul,sa plec grabita spre liceu pentru a ajunge cu ceva timp inaintea "profilor" pentru a mai pune putin "tara la cale" impreuna cu prietenele mele.Mi-e dor sa ne certam,sa nu ne suportam unii pe altii,sa radem cu lacrimi si sa luam mai nimic in serios.Daca stau si privesc in urma,in trecutul nu prea indepartat,realizez ca am avut atatea experiente frumoase,momente care nu se pot uita,momente pe care mi le doresc a le retrai...
Intorcandu-ne la facultate...Facultatea este clar,initierea in lumea "oamenilor mari"...si uneori parca tare nu-mi gasesc locul.Ma irita indiferenta si nepasarea,lipsa de daruire,de interes.Parca toate lumea reprezinta un prototip de "robotel uman" programat ori sa vina,sa-ti degaje un bagaj de informatii pe care tu trebuie sa-l asimilezi,pentru ca doar tu ai ales asta,nu te-a obligat nimeni.,la revedere si "pe cursul viitor";ori noi,cei care venim acolo,cu mintile imprastiate,ne punem degetele in miscare,si plecam,fiecare cu gandurile,responsabilitatile si problemele lui.Si actiunea asta se tot repeta,pana intr-o zi cand parca ajungi la saturatie,trantesti usa si spui"nu mai rezist,cine m-a pus"...Intervin momente cand ti-e sufletul plin si cei dragi nu sunt langa tine sa te asculte ore intregi ca altadata,si parca noii cunoscuti prezinta urme de ipocrizie iar increderea e mult prea mica pentru a te putea deschide.Atunci te multumesti cu cateva mesaje sau minute la telefon,eventual o conversatie pe mult vestitul messenger,cu prietena ta cea mai buna,ramasa acasa,sau plecata altundeva,si simti cum sufletul ti se strange in propria ta fiinta,pentru ca oarecum ti-e greu,ti-e dor...si ai da orice pentru inca o zi cu desteptarea la 7,fetele somnoroase a tuturor colegilor,unele glume nesarate si totodata momentele minunate care iti ruleaza in minte ca un film.Si n-ai cum,ai crescut,ti-ai ales un viitor pentru viata ta,o cariera,un risc care voit sau nu,trebuie mentinut si dus pana la capat.Ar fi multe altele de spus,dar dupa toate astea in mintea mea fug zeci de mii de momente care mi-au facut viata,adolescenta,tranzitul spre maturitate,atat de frumoase.Precizez spre final ca,exista o mare posibilitate sa ma insel,poate,sau sigur viata de student e frumoasa...e si frumoasa dar probabil ca nostalgia trecutului ma face sa cred altceva,sau cel putin sa fiu putin sceptica.
Ca ultim gand,prietenelor mele dragi...sunt ceea mai norocoasa ca va am,indiferent de timp,distanta,orice altceva,va multumesc ca exsitati si ca faceti parte din viata mea in fiecare zi...si va iubesc enorm pentru asta:)

Hello again:)

Am trecut printr-o perioada desavarsita de tranzit in care actiunile de zi cu zi mi-au zbuciumat putin linistea psihica si sufleteasca facandu-ma sa ma simt intr-o continua cursa cu timpul si cu lucrurile acelea mici si banale de care imi este atat de dor.Toate acestea m-au facut sa realizez ca am mai crescut putintel...poate pentru ca intr-un timp relativ scurt viata si gandurile mi s-au schimbat la 180 de grade si iau lucrurile ca atare...traind la maximum fiecare clipa.O data cu mine,creste si blogul meu pe care ce e drept l-am neglijat complet in ultimul timp si tocmai pentru asta vor interveni cateva schimbari menite sa faca din acest "locusor" al sufletului meu,unul pentru voi toti,chiar si cu cele mai marunte aspecte...