Parintii

Cred ca nu mi-am dorit prea des sa ating acest subiect.De fiecare data am simtit ca voi atinge un punct sensibil al fiecarei persoane,ca poate voi judeca gresit sau ca pur si simplu nu am dreptate.Din totdeauna parintii au fost priviti ca fiind cele mai importante persoane din viata fiecaruia dintre noi,lucru care nici nu-l contest.Adevarat,lor le datoram o mare parte din existenta noastra.Dintr-o alta perspectiva a problemei,consider ca nu parintilor le datoram tot ceea ce suntem sau tindem sa devenim pe parcursul vietii.Poate multi mi-ar spune"nu ai dreptul sa judeci"...e adevarat,nu am acest drept...si nici nu consider ca judec,ci doar ca imi exteriorizez gandurile in conformitate cu trairile unor serii de persoane care mi-au aratat ce si cum sunt parintii in unele cazuri.
Probabil nu mai este un secret pentru nimeni ca majoritatea familiilor au renuntat de mult la unitate,intelegere si mai ales iubire.Goana nebuna dupa cat mai multa bunastare a facut sa incolteasca in cei mai multi dintre noi un egoism debordant fata de suflet si poate pentru asta ne aflam unde ne aflam.
Parintii incep sa inteleaga din ce in ce mai putin.Cei care ar trebui sa ne fie aproape in cele mai crunte momente si mai mult decat oricine altcineva,n-au timp,interes,capacitatea de a-si deschide sufletul si mintea in fata unei fiinte care traieste si simte diferit de cat au facut-o ei.Nu foare demult cineva mi-a spus ca iubirea unui copil pentru parinti este mult mai mare decat a parintilor pentru copii.Explicatia?...indiferent de greselile parintilor nostri...parintii raman parinti si mai devreme sau mai tarziu inima noastra iarta(iar asta pot afirma din experienta proprie),ii acceptam asa cum sunt si tot ai nostri raman.Ei...de cele mai multe ori la greselile copiilor se adauga mustrari,teorii de viata si critici,aparent nesimnificative dar care de cele mai multe ori raman intiparite.Cam asa a sunat explicatia pe care am primit-o.M-am gandit de multe ori la asta...si oricat nu mi-ar fi placut,am avut momente in care am spus"cam asa este".
Asteptarile sunt enorme iar daruirea minora si nimeni nu este mai vinovat decat altul.Toti impartim o lume si o viata care poate insela asteptari sau poate lumina.
Nu am mers foarte departe cu detaliile si nici nu intentionez.De altfel nici nu afirm ca toti sunt la fel...iar noi,noi ar trebui sa fim "mintile deschise",care sa schimbe,sa faca primul pas,sa provoace apropierea si sa imbunatateasca situatia.
Randurile astea sunt doar pentru noi,pentru ca noi sa invatam sa crestem si sa devenim altfel.Sunt lucruri importante in viata de care avem nevoie.Avem nevoie sa avem timp,comunicare,simplitate,suflet,optimism,iubire,intelegere si iertare.


P.S-"The last song",un film superb in care dincolo de o relatie adolescentina,e povestea reinnodarii unei relatii tata-fiica.
-"Weekend cu mama",film romanesc care atinge cam aceeasi tema.Si chiar daca e romanesc,e un film bine facut care merita vizionat.
Ca melodii va propun soundtrack-urile filmelor:-Miley Cyrus-When I look at you.
-Sleepy rebels-Looking glass.

Timpul unei luni.

Exact o luna...a trecut suficient timp,timp in care mi-e sufletul plin de trairi,cuvinte,sentimente,trecut,prezent,viitor..eu,tu,voi...noi:)Timp in care m-am lovit de propria slabiciune ca apoi sa-mi gasesc puterea.A fost un timp acordat temerilor si curajului,puterii de a renunta si de a cauta un nou inceput.Timp acordat lacrimilor si zambetelor,prieteniilor,iubirii,vietii,viselor,deciziilor...timp acordat sufletului(pentru ca oricum el e cel prioritar).
Ma gandesc ca surprinzatoarea viata si-a jucat iar bine rolul schimbator in existenta mea.M-a invatat ca vine un moment,in care anumite capitole trebuiesc incheiate iar tie nu-ti ramane decat sa poti zambi si sa privesti inainte increzator,pastrand momente si inlaturand regrete.Momente in care oamenii importanti din viata ta promit sa ramana,daca nu pentru totdeauna,atunci cat mai mult timp posibil.Prieteni care i-ai dobandit,in care crezi,si fata de care promiti ca voi ati fost,sunteti,si veti ramane prieteni.
Tot in acelasi timp,m-am confruntat cu propria teama,teama de nou,de inceput,de necunoscut.Acum,realizez ca in spatele temerilor se ascundea si dorinta,timida ce-i drept...Asa am invatat sa-mi ascult sufletul,gandurile...si sa simt glasul zambetului si libertatea in toti porii propriului corp.
Timpul m-a invatat sa iert,sa uit,sa nu judec,sa am incredere,sa zic"da" pentru suflet,cand ratiunea imi sopteste"nu".
Daca as incerca sa rezum,concluzionez ca totul se reduce la"incredere"...si da,de multe ori am zis"Crede".
Cred ca trecutul e bine asezat acolo unde este,ca prezentul nu e perfect,dar asa cum este il traiesc si e doar al meu.Cred ca prietenii mei sunt cei mai minunati prieteni iar legatura noastra este asa cum multi si-ar dori.Cred ca deciziile mele sunt cumpatate,ca planurile mi le voi duce pana la capat fara sa sovaiesc.Si...cred ca iubirea...iubirea exista,oricum,oriunde,indiferent de orice.
Tu...tu trebuie sa ai incredere ca poti...sa iubesti,sa zambesti,sa plangi,sa razi in hohote,sa renunti,sa o iei de la capat,sa cazi si apoi sa t ridici,sa-ti fie teama ca apoi sa ai curaj,sa visezi,sa-ti faci planuri,sa-ti indeplinesti dorintele,sa fii liber...sa fii tu clipa de clipa.

P.S-M-am gandit ca de acum,la sfarsitul fiecarei postari sa adaug numele unor melodii dragute,care sa transmita ceva si de care sa va bucurati:)
Dana Nalbaru-Te iubesc.
Daughtry-Life after you.
Enjoy it...intre timp,iubiti,fiti fericiti si bucurati-va de o vacanta minunata.