Love and..wuthering heights...

"La rascruce de vanturi"(Wuthering Heights)...O ecranizare aparent obisnuita pentru care singurele asteptari pareau a fi o simpla vizionare a unui film,ocuparea timpului si o simpla impresie de final.
Acelasi film a devenit intr-un timp atat de scurt o poveste altfel,diferita de cele cu care ma obisnuisem...devenise o relatare a iubirii intr-un mod atat de intens incat am simtit chiar si teama pentru cat de departe poate ajunge profunzimea sentimentelor umane.
Ajunsa la momentul"the end"am ramas pentru cateva clipe neutra de propriul spatiu vital,si pentru tot acele cateva clipe am pastrat gandurile de final in suflet,in fiinta...
Se presupune ca iubirea se naste din frumos si in mare parte asa este...n-o sa poti niciodata iubi avand sufletul gol sau plin de ura.Pentru iubire ai nevoie de spatiul liber al sufletului care usor usor se va tranforma in vibratiile unei inimi fericite care atunci cand iubeste,isi simte palpitatiile mai intense ca in oricare alt moment al vietii.
Inocenta imediata a iubirii atrage dupa sine o putere interioara inexplicabila,chiar absurda uneori...cum ca intreg universul s-ar pitici in palmele tale si nimic nu ar parea imposibil sau destul de dificil pentru a putea fi atins.Apar promisiuni si convingerea ca iubirea traieste pentru tine,pentru voi,asa cum n-a mai trait pentru nimeni...si crezi...si crezi...
Crezi pana in punctul in care(vesnic mentionata),viata decide ca acea siguranta merita putin zbuciumata si supusa unuia dintre multele teste ale vietii.Slabiciunea fiintei umane va prima mereu...de ce?niciodata nu cred ca voi gasi raspunsul complet si corect.Probabil ca ne este mai usor ca in prima faza sa ne victimizam ca intr-un final sa realizam ca decizia sta chiar in propriile maini si ca lamentarile nu aduc solutii.Revenind la slabiciune...vine momentul in care,din nestiinta,lipsa de vointa sau teama de moment duce la gesturi si decizii necugetate.Aici vine momentul in care alegem sa renuntam,sa fugim cat mai departe pentru ca in timp sa ne culegem propriile regrete.
Iubirea,poate mai intensa ca oricand incepe sa cunoasca dezamagirea,lasitatea...iubirea inceteaza sa mai creada.Iar sufletul nostru...sufletul nostru refuza sa-si pastreze acea inocenta,se pierde in neant pentru suficient timp iar atunci cand poate decide sa revina isi asuma riscul de a se lovi de aceasi dezamagire crunta...
Iertarea nu este tocmai usoara...iar frumosul si inocenta de care vorbeam la inceput se tranforma intr-un sentiment bolnavicios,captivant....teama si neajunsul acelei iubiri pierdute raneste,patrunde in cele mai ascunse locuri si se incapataneaza sa domine pana va ajunge la saturatie.Apoi se stinge...isi incheie drumul,cu ura si totodata cu iubire...si renaste,altundeva,intr-o alta viata...renascand frumosul,inocenta,sperantele.Ac
Ce a insemnat"Wuthering Heights"?O iubire copilaroasa,ajunsa la maturitate promitand eternitate.O iubire profunda,completa,o legatura a sufletelor,privirilor,atingerilor,glasului,cuvintelor...un intreg a doua fiinte.Aceasi iubire rupta de nesiguranta,aparente si lasitate...iubire chinuitoare datorita neimplinirii sale dar care in final...promite sa reinvie...pentru eternitate.

"Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă."
"Iubesc pămânutul de sub picioarele tale şi aerul de deasupra capului tău, şi orice obiect pe care îl atingi, şi fiecare vorbă pe care o rosteşti. Iubesc toate privirile tale, toate faptele şi toată făptura, aşa cum eşti."
"Eternitatea în care intră cei duşi de pe lume, e viaţa fără margini, iubire fără sfârşit şi fericire deplină."
(Emily Bronte in "La rascruce de vanturi")

Suflet de copil...

Are sufletul temator,fragil...poate daca l-ar avea in palma,l-ar putea strivi printr-o singura miscare brusca si neatenta.Uneori parca e deajuns sa-i vezi privirea ca sa o poti simti.Sufletul deschis te conduce usor in fiinta lui.Ii este atat de usor sa iubeasca,sa-ti zambeasca,sa-ti arate ca lumea e frumoasa,dincolo de intunericul intereselor,egoismului si nepasarii.Stie sa-ti sarute timid obrajii infierbantati de lacrimile nemultumirii tale existentiale.Intotdeauna,mai mult ca oricine,atingerea palmutelor lui plapande vor parea precum imbratisarea unei fiinte cu brate puternice.Poate ca protectia si mangaierea inocentei atinge apogeul sigurantei interioare.Nu-ti va spune niciodata ca orice problema are rezolvare si nici macar nu-ti va da sentimentul de usurare.Va face mai mult decat atat...va duce lamentarile sufletului la inexistenta,la eliberare...iar lacrimile...lacrimile transformate intr-un zambet in spatele caruia se ascunde rasaritul unui soare orbitor.
Sufletul acela inocent crede in oameni,crede ca tu poti fi ca el si te tine strans de mana.In ciuda slabiciunilor tale,tu constitui universul lui iar lumea lui...lumea lui nu uraste,nu simte durerea...lumea inocentei nu distruge fericirea si nici nu patrunde in sufletele altora pentru a le rani.
Desenele lui intens colorate schitzeaza fiinte dulci,inimi care tresar in fata iubirii si frumosului simplu,zambete permanente si lacrimi de intensa si constanta fericire....increderea diminetilor cu ochii luminosi,alintul somnoros si glasul cald de"buna dimineata".
Vorbim de un suflet de copil...de tine insuti,de ce-ai fost candva si poate inca mai pastrezi in adancul fiintei tale;de toate cele in care ai crezut si de care te-ai bucurat....si poate inca mai tanjesti cu disperare sa mai poti recapata ceva.
Redeschide-ti sufletul,cauta cu atentie si regaseste putinul inocent de care avem noi toti atata nevoie...:)