As putea sa-mi inchid sufletul si sa-l oblig egoist sa pastreze liniste,sa nu simta,sa nu spere,sa nu-l doara...oare ar reusi?
Sufletului ii este dor,ii este dor de timpul trecut si de multe ori pierdut in neant.Acelasi suflet s-ar intoarce la clipele frumoase,poate si la cele mai putin placute.Viata marcheaza in adancul fiintei cele mai ascunse si nenumarate trairi menite sa ne incerce sufletul cu sentimente precum iubirea,ura,fericirea,extazul,teama,nebunia,curajul,dorinta,durerea,neputinta,inocenta si nu doar...
Ma vad ajunsa in momente definitorii,in fata obligatiei de incheiere a unor capitole pentru curajul inceperii altora....si altora...Mi-e teama si uneori m-as razvrati impotriva vietii pentru aparentele nedreptati care le savarseste cu fiecare dintre noi.Ma retrag la fel de tematoare schimbandu-mi ideile si realizand ca viata,prin incercarile si intorsaturile ei neasteptate,face din noi fiinte speciale,unice...altfel.
Sufletului ii este dor de inocenta copilareasca care facea lucrurile atat de simple,usor de trait,usor de a fi duse pana la capat.Mi-e dor sa nu iau nimic in serios,sa fiu egoista si nepasatoare...lasandu-i pe altii sa-si complice propria existenta,pentru a-mi fi mie bine,sa arunc un zambet nevinovat drept solutie de rezolvare.Mi-e dor sa fiu caraghios de increzatoare si sa am impresia ca orice in lumea asta este posibil...Cred si acum...doar ca acum,cred in sacrificii,rabdare,lupta...
Mi-e dor sa am sufletul linistit si protejat de orice neplacere interioara.Mi-e dor de zilele incepute prost si terminate incredibil...De hohotele de ras si lacrimile fericite.Mi-e dor de iubirea nevinovata,nestiutoare dar mi-e dor de iubirea pe care parca o poti atinge cu varful degetelor tremurande,speriata ca o poti pierde si totusi cu un curaj nebun de a o gusta si trai pana la ultimul respiro...
Mi-e dor de zi,de noapte,soare,ploaie,cald,rece....mi-e dor de mine,de tine,de voi,de noi toti...si acest sentiment...ne indreapta mereu spre altceva...
sâmbătă, 25 septembrie 2010
joi, 2 septembrie 2010
Timp...
Urasc timpul...urasc modul lui brutal si nepasator prin care fura clipele si de fiecare data lasa senzatia a ceva ce a fost...dar nu mai este.
Iubesc timpul...iubesc modul lui de a-mi darui acele clipe pe care mai tarziu tot el mi le ia,clipele nepretuite care mi-as dori sa le retraiesc iar si iar de fiecare data cand sufletul mi-o cere...il iubesc pentru tot ce ma invata.
Lupta dintre iubirea si ura timpului este apriga...parca as vrea sa-i multumesc pentru tot ce mi-a fost dat sa traiesc...parca as vrea sa-l pot judeca pentru tot ce mi-a daruit si apoi mi-a luat.Dar cedez,prefer sa raman in stadiul inocent de bucurie pentru fiecare particica a vietii mele fie ea buna sau rea.
As vrea sa-l intreb cum m-a adus pana aici si ce-mi pregateste de fapt...as vrea sa pot sti daca ce am acum imi este dat sa pastrez sau sa pierd....daca voi plange sau voi rade.As vrea sa-mi dea sansa sa mai pot retrai anumite clipe,sa pot simti extazul revenirii si sa tremur de emotii.
As vrea sa-i pot cere timpului meu indurare si rabdare...as indrazni chiar sa fiu egoista...sa pot fura putin din timpul altora pentru a mi-l darui mie si persoanelor dragi care imi implinesc existenta zi de zi.
Ii cer timpului sa-mi pastreze sentimentele,clipele si amintirile care mi-au intregit sufletul...sa-mi pastreze lacrimile si hohotele de ras care au facut dintr-un simpla prietenie,increderea unei adevarate prietenii dincolo de timp si spatiu.Vreau ca timpul sa-mi pastreze durerea,zamebetele,lacrimile,slabiciunile,frica,curajul,pesimismul,optimismul,copilariile si maturitatea...
Dincolo de toate vreau ca timpul meu sa nu uite ca pentru tot ce am avut,ce am si inca ce imi mai doresc...iubirea este prioritatea,iar prietenii,persoana iubita,clipele,visele,sperantele,implinirile,viata...exista doar prin aceea iubire indispensabila.
Iubesc timpul...iubesc modul lui de a-mi darui acele clipe pe care mai tarziu tot el mi le ia,clipele nepretuite care mi-as dori sa le retraiesc iar si iar de fiecare data cand sufletul mi-o cere...il iubesc pentru tot ce ma invata.
Lupta dintre iubirea si ura timpului este apriga...parca as vrea sa-i multumesc pentru tot ce mi-a fost dat sa traiesc...parca as vrea sa-l pot judeca pentru tot ce mi-a daruit si apoi mi-a luat.Dar cedez,prefer sa raman in stadiul inocent de bucurie pentru fiecare particica a vietii mele fie ea buna sau rea.
As vrea sa-l intreb cum m-a adus pana aici si ce-mi pregateste de fapt...as vrea sa pot sti daca ce am acum imi este dat sa pastrez sau sa pierd....daca voi plange sau voi rade.As vrea sa-mi dea sansa sa mai pot retrai anumite clipe,sa pot simti extazul revenirii si sa tremur de emotii.
As vrea sa-i pot cere timpului meu indurare si rabdare...as indrazni chiar sa fiu egoista...sa pot fura putin din timpul altora pentru a mi-l darui mie si persoanelor dragi care imi implinesc existenta zi de zi.
Ii cer timpului sa-mi pastreze sentimentele,clipele si amintirile care mi-au intregit sufletul...sa-mi pastreze lacrimile si hohotele de ras care au facut dintr-un simpla prietenie,increderea unei adevarate prietenii dincolo de timp si spatiu.Vreau ca timpul sa-mi pastreze durerea,zamebetele,lacrimile,slabiciunile,frica,curajul,pesimismul,optimismul,copilariile si maturitatea...
Dincolo de toate vreau ca timpul meu sa nu uite ca pentru tot ce am avut,ce am si inca ce imi mai doresc...iubirea este prioritatea,iar prietenii,persoana iubita,clipele,visele,sperantele,implinirile,viata...exista doar prin aceea iubire indispensabila.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)