Urasc timpul...urasc modul lui brutal si nepasator prin care fura clipele si de fiecare data lasa senzatia a ceva ce a fost...dar nu mai este.
Iubesc timpul...iubesc modul lui de a-mi darui acele clipe pe care mai tarziu tot el mi le ia,clipele nepretuite care mi-as dori sa le retraiesc iar si iar de fiecare data cand sufletul mi-o cere...il iubesc pentru tot ce ma invata.
Lupta dintre iubirea si ura timpului este apriga...parca as vrea sa-i multumesc pentru tot ce mi-a fost dat sa traiesc...parca as vrea sa-l pot judeca pentru tot ce mi-a daruit si apoi mi-a luat.Dar cedez,prefer sa raman in stadiul inocent de bucurie pentru fiecare particica a vietii mele fie ea buna sau rea.
As vrea sa-l intreb cum m-a adus pana aici si ce-mi pregateste de fapt...as vrea sa pot sti daca ce am acum imi este dat sa pastrez sau sa pierd....daca voi plange sau voi rade.As vrea sa-mi dea sansa sa mai pot retrai anumite clipe,sa pot simti extazul revenirii si sa tremur de emotii.
As vrea sa-i pot cere timpului meu indurare si rabdare...as indrazni chiar sa fiu egoista...sa pot fura putin din timpul altora pentru a mi-l darui mie si persoanelor dragi care imi implinesc existenta zi de zi.
Ii cer timpului sa-mi pastreze sentimentele,clipele si amintirile care mi-au intregit sufletul...sa-mi pastreze lacrimile si hohotele de ras care au facut dintr-un simpla prietenie,increderea unei adevarate prietenii dincolo de timp si spatiu.Vreau ca timpul sa-mi pastreze durerea,zamebetele,lacrimile,slabiciunile,frica,curajul,pesimismul,optimismul,copilariile si maturitatea...
Dincolo de toate vreau ca timpul meu sa nu uite ca pentru tot ce am avut,ce am si inca ce imi mai doresc...iubirea este prioritatea,iar prietenii,persoana iubita,clipele,visele,sperantele,implinirile,viata...exista doar prin aceea iubire indispensabila.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu