Pentru....

Si ma gandesc ca mi-au trebuit zeci de minute pentru a-mi gasi curajul sa te pot reinvia.Si la fel ma gandesc cat de rece poate suna cuvantul"reinvia"fiind vorba de tine,dar...durerea m-a impins sa te ascund,sau cel putin sa incerc sa te ascund undeva departe in suflet,sa devii de nepatruns,sa nu-ti mai deschid amintirea pentru nimic si nimeni,sa te pastrez si totodata sa te uit.Probabil,pana in prezent,hotararea de a-ti da drumul,a fost poate ceea mai grea pasa a sufletului meu.In constiinta faptului ca ne-am pierdut si ca n-a mai ramas nimic de recuperat,iubirea ma impulsiona sa cred ca tu inca simti,ca nu ti-ai pierdut sentimentele intr-o plimbare sumbra ce putea fi trecerea unei zile intr-o alta.Momentan,am sentimentul unui blocaj interior si a unei eliberari a lacrimilor care imi blocheaza respiratia intr-un mod inexplicabil.Simt teama si repugna faptului ca ti-am permis pentru a nu stiu cata oara sa te strecori din nou in gandurile mele dupa o lupta crancena in care ti-am negat vehement accesul in interiorul fiintei mele.Apoi ma razgandesc si realizez ca asa dovedesc o imaturitate evidenta si o negare a propriilor mele trairi si sentimente,pentru ca,departe de orice durere,vorbim de iubire,fie ea si pierduta.Asumandu-mi riscul de a-mi chinui sufletul si de a-l face vulnerabil,am decis sa-mi gasesc puterea de a fi bine departe de tot ce a insemnat candva"noi".Pentru toti devenisei personajul negativ din poveste doar pentru durerea mea incontrolabila,si am urat asta in fiecare secunda....mi-am invatat sufletul sa reziste,sa-si traisca suferinta atat cat exista,sa planga atunci cand simte,sa se elibereze fara sa urasca,fara sa inlocuiasca frumosul din"noi"cu nimicul din"eu"si "tu".A fost lupta cu mine care pentru ceva timp mi-a secat puterile si apoi a fost zambetul care mi-a pastrat fiecare moment,fiecare clipa in care tu erai si in ciuda imperfeciunilor tale reprezentai perfectiunea mea,inocenta si copilaria mea care se resimteau din plin atunci cand te simteam aproape,incapatanarea mea infantila care ceda de fiecare data datorita faptului ca erai irezistibilul din viata mea.Invatam sa fiu in fiecare zi alta pentru ca ai fost din prima clipa punctul meu de schimbare si obisnuiai sa fii zi de zi,mereu inca putin...felul tau inexplicabil de a-mi incalca regulile,de a-mi forma o libertate nebuna care imi dadea curajul pentru orice,fiecare tremur cauzat doar de simplul gand ca existi...simteam ca totul se reduce la simplitate,simplitate care parea ca daruieste totul.Si asa am invatat sa te pastrez frumos,fara judecari,incercand sa constientizez ca greselile ne apartin poate in mod egal,ca eu am avut partea mea,ca planul vietii a fost asa.Acum cu siguranta inca mai doare sa te privesc in trecut,dar cu timpul vei ramane o piesa din puzzle-ul sufletului meu,o piesa semnificativa pe care nu mi-as dori s-o indepartez.Acum multumesc sufletului meu,si multumesc tie,ca...ai fost...

Trecerea peste...

Probabil obisnuiti sau nu,fiecare dintre noi constientizeaza faptul ca nu totul poate fi asa cum ne dorim.De cele mai multe ori,in fiinta oricaruia exista o nemultumire,datorata unui fapt mai mult sau mai putin important.Suntem din fire dornici de a avea si de a reusi tot mai mult iar atunci cand dam gres,ne traim dezamagirile cu o importanta si o intensitate poate uneori mai mare decat ar merita.In infinitul nostru egoism,la cea mai mica suferinta ne intrebam"de ce eu?",gandindu-ne ca suntem oarecum condamnati(desi este evident prea mult spus)sa clacam exact in cele mai neasteptate clipe,gandindu-ne ca dintr-un motiv sau altul,sau poate chiar fara motiv anumite persoane ale vietii noastre,ne distrug visele si ranesc,provocand dureri care aduc dupa sine neincredere,teama,dezamagire si o lupta ce in unele clipe pare mult prea greu de indurat.Este mult mai usor sa pozezi ca victima,sa gasesti vinovati pentru neimplinirile tale,in loc sa-ti pui intrebarea daca nu cumva o parte a problemei este chiar la tine,sa-ti gasesti vinovatia si sa realizezi ca orice se intampla in viata ta,tu ai partea ta.Vorbind de fericire sau de nefericire,voit sau nu,direct sau indirect,in orice granula care trece prin clepsidra vietii tale,existi...De curand cineva mi-a dat de inteles ca dezamagirea si suferinta exista pentru ca noi o vrem,noi o provocam si tot noi o traim.Ne-am obisnuit sa ne traim durerea pana la epuizare,neincercand sa realizam ca de fapt ceea ce ni se intampla are un scop bine definit,ca nimic nu ramane la voia intamplarii si ca mai devreme sau mai tarziu se va ivi momentul in care totul va recapata sens,inceputul isi va regasi o alta linie de pornire si viata isi va urma sau poate redirectiona cursul.Poate,in locul unei asteptari si unei sperante slab agatate de un fir de ata,ar trebui sa luptam mai intens pentru sufletele noastre,orice se poate daca intradevar ne dorim.Uneori imi imaginez ca poate si imposibilul are realizare...In cea mai mare nenorocire se ascunde zambetul care poate revitaliza intregul pierdut,totul daca exista incredere.Poate atunci cand ai consideratia ca toate motivele in care credeai s-au darmat,ar trebui sa-ti faci curaj sa te privesti in oglinda,sa-ti vezi greselile proprii departe de a gasi scuze si vinovati colaterali,sa-ti reinvii sufletul,sa-ti dai seama ca asa cum poti sustine vinovatia altuia,tu poti fi la fel de responsabil de nereusita ta.Astfel,la sfarsitul fiecarui capitol,sa putem pune punct,avand puterea realizarii unui rezumat pozitivist cu o concluzie responsabila recunoscandu-ne fiecare greseala si asumandu-ne fiecare fapt,pastrand frumosul,eliminand durerea,invatand din fiecare experienta,traind fiecare clipa,gasind curajul unui nou inceput fara a ne compatimi,un zambet de final si un nou inceput...

Start...Finish...It's over...

-Ultima persoana care mi-as fi putut inchipui ca ar putea trezi in suflet sentimente,fie ele de orice fel.
-O perioada de joaca infantila in care fiecare isi dorea sa demonstreze ca este mai presus.
-Un curaj nebun care a dovedit indrazneala nebuna a unui suflet de obicei precaut dar care de aceasta data isi dorea mai mult...pentru ca el era altceva,era mai mult.
-Decizia unui compromis in urma caruia ar fi putut rezulta dezamagiri sau viitorul unor clipe ce nu se pot uita.
-Rezultatul compromisului:Un succes emotional neasteptat si un inceput oficial,un inceput care nu presupunea sfarsit.
-Zile interminabile de visare,asteptare,planuri pentru momentele in care nimic altceva n-ar mai fi trebuit sa conteze.
-Un moment de cumpana in care involuntar sufletul a indraznit timid dar sigur sa "sopteasca"-...te iubesc.
-Accentuarea asteptarii si intensitatii momentului culminant,palpitatii crescande,zambet pur si molipsitor,dorinta...
-Inca putin,inca putin...era timpul...emotii coplesitoare,minute de durata orelor,un suflet tremurand si pregatirea unei iubiri care avea sa fie totul.
-Atingere,rasuflare,privire,doua palme inclestate...vocea isi pierduse de mult acordurile firesti,o inima care tremura intr-un mod haotic,doi ochi care usor usor deveneau universul de viata a unui suflet,zambetul timid,sarutul...mult asteptata implinire.
-Timpul devenise invizibil,vocile celorlalti erau doar zgomote in surdina,viata exista pentru ca el exista,visarea devenise realitate,nopti cu ochii larg deschisi refiltrand fiecare clipa,fericire iar si iar.
-Curajul iubirii in deplinatatea drepturilor,fara teama,fara retineri...nebunie,fericire,implinire,iubire...Liniste,doi oameni,doua priviri...-Te iubesc.
-Clipe magice,tremur sufletesc,vibratia sangelui care se strecura prin vene pana si ele iubind,lacrimi amestecate cu zambete si insotite de imbratisari puternice care imi puneau Universul in palme si totul imi apartinea.Intensitatea unei simple priviri si fiorul unei simple atingeri...simplitatea si totul,imbratisate intr-o iubire nebuna care depasea orice asteptare...exista dorinta de a fi...
-Un moment de incercare sufleteasca,teama si totusi curaj,incredere,o imbratisare nebuna,un sarut intens in mijlocul strazii,o promisiune si increderea ca totul v-a fi bine.
-Lacrimi,aceeasi si chiar mai multa iubire,asteptare,un dor nebun si un infinit"te iubesc".
-O zi obisnuita devenita cea mai fericita zi...asteptarea luase sfarsit inca o data,presupunandu-se ca si pentru ultima data.
-Noi doi,fata in fata din nou,o emotie groaznica si fericirea care imi invadase corpul intr-un mod inexplicabil,prezenta si totodata absenta,bratele lui ma cuprindeau din nou,il simteam,eram noi,iubirea si frumosul din viata mea.
-Magia revenise si promitea sa ramane,sa dureze,sa existe pentru noi.
-Sarut,atingere,clipa,te iubesc,tremur,vise,nebunie,eu,tu,noi,totul...
-Nimic,magie rupta,lacrimi,durere...realitatea...iubirea,un"noi"...ceva care a fost si s-a terminat...Ieri totul,astazi nimic.Te-am iubit...Te iubesc....

"Those eyes,your smile...means everything to me,but you don't know...Miss you"

Trecutul se simte...

In mare parte,inainte de a ajunge stapani pe propria noastra persoana,cu sentimente,decizii,judecari proprii...suntem doar asemenea unor papusi.Daca ne-am intreba pe cine am putea modela cel mai usor,cu siguranta raspunsul ar fi copii.Cel mai simplu este sa te joci cu mintea unui"incepator".Inocenta se pierde foarte usor datorita multitudinii de factori care influenteaza gandurile si sentimentele.Dreptul egoist pe care fiecare dintre noi si-l asuma,si anume dreptul de a judeca pe altii,in prima faza ii ranesc pe respectivii...adevarata gravitate a problemei se produce atunci cand ranile provocate se revarsa tocmai asupra noastra.Tocmai astazi,cand categoric gandurile si sufletul imi sunt acut tulburate de unele amintiri,am avut surpriza sa primesc un impuls in a-mi dovedi greselile..."Etichetele sunt pentru produse nu pentru oameni".Clar este o afirmatie care isi merita intelesul...totodata incep sa inteleg explicatia cuvintelor"niciodata sa nu spui niciodata".
Cu timp in urma,probabil din loialitate pentru distrugerea inocentei interioare si a ranilor care cred ca in anumite momente isi vor face mereu un mic locusor in fiinta mea,puteam sa-mi jur mie ca nu voi putea duce dorul clipelor petrecute alaturi de persoana care ar fi trebuit sa fie cea mai importanta din viata mea.Aparte de declinul sufletului meu,priveam si suferinta din jurul meu pe care in necunostinta mea speram sa o pot estompa.Sentimentul ca in ce credeai si ce iubeai cel mai mult te-a dezamagit,distrugea totul fiind un simplu copil sau mai mult.Gandul ca trebuie sa lupti cu tine pentru a nu simti lipsa,ca trebuie sa uiti de orice vis viitor,ca involuntar incepi sa urasti,poate distruge frumosul intr-un mod brutal nedand nici macar sansa de a fi pregatit pentru a incepe din nou.
O lunga perioada de timp am trait cu siguranta ca greutatea acelor amintiri negative imi vor canaliza mereu existenta nepermitandu-mi ca vreodata sa-mi mai doresc o reintoarcere.Ironic,cu doar cateva ore in urma,partea aceea adormita a sufletului meu a hotarat ca e timpul sa se trezeasca,renascandu-mi ganduri si sentimente pe care,cel putin in momentul de fata nu as sti sa le ghidez.In cateva momente de liniste am incercat sa asez cap la cap tot acest trecut din perspectiva unei gandiri mature in devenire.Concluziile...ar fi multe,unele inca neformate,unele inexplicabile...doar cateva intelese si cu posibilitate de exprimare.Am inteles ca am fost egoista cu mine...din respect pentru sentimentele altora am renuntat la ceea ce-mi doream eu cu adevarat,am decis sa judec si sa spun"nu"doar pentru ca prin ranile altora ajunsesem sa ma simt eu ranita cand de fapt poate acea persoana pe care atat de mult am invatat sa o dispretuiesc,si-ar fi dorit ca eu sa fiu cea care nu trebuie sa sufere...doar ca,conjunctura situatiei nu a reusit sa-mi ofere protectie iar expunerea a fost totala provocand respingeri si formarea unor ganduri formate pentru ca asa trebuie nu pentru ca asa simt.
Ideea e ca trecutul are conturul sau iar noi ne schimbam constant.Ceea ce candva nu puteam ierta,poate renaste in fiinta noastra,provocand dorinta de a mai da o sansa,provocand gandul ca poate am judecat pripit si ca oricine greseste avand dreptul la inca o incercare.Acum cred ca "niciodata"nu exista pentru ca mai devreme sau mai tarziu dorinta sufletului capata o intensitate incontrolabila...

Inca o data"Da"...

Probabil din fire urmarita de un oarecare pesimism,de fiecare data am dovedit a fi egoista cu visele si frumosul din viata mea reusind sa plusez un strop de negativism in orice traire.Culmea ar fi ca in ciuda temerilor si a motivelor mele stupide de a "taia aripi" am indraznit de fiecare data sa risc.Mi-am pus sufletul in joc de atatea ori cat s-a putut constienta fiind de faptul ca in orice moment lumina se poate stinge uramand o perioada de dezamagire,frustrare,ciuda,impuneri proprii precum "Asta e ultima data",promisiuni de schimbari,intr-un prefinal puterea de a merge mai departe ca in final nebunia sufletului sa zica din nou"Da"iar visele sa prinda din nou conturul unei realitati cu posibilitati de realizare.Desi tematoare,speranta unei inbunatatiri interioare ma impinge de fiecare data sa o iau de la capat.Ceea mai puternica si ascunsa frica ascunde curaj,dorinte,sentimente.De obicei cei aparent slabi se dovedesc a fi cei mai puternici.
Acum ceva timp in urma,am trait sentimentul unei inchideri sufletesti groaznice care a reusit pentru o anumita perioada sa-mi stapaneasca fiinta.Frica de a deveni propria mea victima m-a indemnat sa-mi doresc din rasputeri sa-mi salvez sufletul promitandu-mi totusi intr-un moment de irationalitate ca nu doresc sa-mi vizualizez transparenta interioara in fata nimanui.Imi doream sa-mi redobandesc libertatea interiorului fara a mai permite cuiva ceva.
Hotararea era destul de prompta si chiar nu exista spatiu pentru altcineva decat propria persoana.Simteam ca mi-e bine ca imi regasisem linistea si calmitatea care imi oferea siguranta.Exact in acele momente viata mi-a demonstrat din nou ca imprevizibilul exista,e prezent oriunde,oricand,pentru oricine.
Viata imi pregatea un nou inceput,acea teama "curajoasa"de a indrazni inca odata,constientizand posibilitatea unor consecinte negative dar totusi trecand peste ele decizionand sa risc.
Ceea ce incepuse ca un joc din care normal nimeni nu trebuia sa iasa pierzator sau invingator ci doar sa existe egalitate,s-a transformat de fapt in realitatea si existenta mea.Neprevazutul s-a transformat in ceea ce pot numi pentru moment,cel mai frumos lucru din viata mea.Perfectiunea n-a existat de la inceput,din contra...nici nu va exista pentru ca,cateogric nu mi-o doresc.Imperfectiunea este superba reusind sa-mi insufle in fiecare moment dorinta de a ma indragosti iar si iar.
Daca cu timp in urma cineva mi-ar fi zis ca posibilitatea acestor sentimente exista,indubitabil i-as fi contestat afirmatia.Acum...diferenta e clara,teama exista,as fi ipocrita sa neg acest lucru.In schimb,sufletul mi-a demonstrat ca atunci cand simte cu adevarat poate fi,fara comparatie,mult mai puternic decat orice alt sentiment.Soarele de dupa furtuna m-a invatat sa simt temandu-ma dar in acelasi timp daruind totul cu o totala nepasare de consecinte...m-a invatat sa fac loc frumosului,sa debarasez tot ce inseamna"nu",sa pastrez inocenta si visele chiar daca as fi singura din Univers care ar face-o,sa-mi arat sentimentele chiar daca asta ar da dovada de slabiciune,gandindu-ma ca transparenta mea ii va impulsiona si pe altii...m-a invatat sa iubesc complet,fara motive si reguli.
Cam in acest mod,viata mi-a aratat din nou ca oricat rau ar putea aduce,vine momentul ca zambetul si bataile unei inimi fericite sa inlocuiasca orice lacrima.Superbitatea si fericirea exista...sunt atat de vii in fiecare dintre noi asteptand in orice moment eliberarea.Totul se poate si totul vine din interior...necesitam doar vointa si dorinta de a depasi obisnuinta...

Tu...

Niciodata nu am gasit curajul sigurantei totale de sine.Dintotdeauna am necesitat un refugiu care sa-mi impulsioneze gandurile,un cineva care sa-mi redea forta interioara,care sa-mi sopteasca in subconstient"va fi bine".Viata nu a fost foarte drastica cu slabiciunea fiintei mele dandu-mi ocazia de a cunoaste oameni minunati cu semnificatii marcante in existenta mea care probabil,ar trebui sa renasc pentru a putea da un total delete acestor persoane,pentru ca ele sa nu mai reprezinte nimic.Dorindu-mi asta as dovedi un dispret nemasurabil,o nerecunostinta in fata vietii care spre deosebire de altii mi-a oferit aceasta sansa.
Legandu-ma de fiecare data de experientele trecute,si de aceasta data ma reintorc in trecut,un trecut care continua in prezent avand o intensitate inmiit mai puternica.
Anonimul meu de acesta data reprezinta o parte din integritatea a ceea ce inseamna"eu".Semnifica portita de scapare a celor mai fatale momente,a celor mai nebunesti trairi,a clipelor in care imi doresc sa tip de bucurie,a lacrimilor si zambetelor care ma intregesc.
Incercandu-mi sinceritatea,cu o totala nemandrie de sine mi-as judeca sufletul pentru ca inca mai indrazneste sa nu cunoasca interioritatea acestei persoane.Privind dintr-un alt unghi mi-as multumi parca pentru ca ceea ce insemna necunoastere s-a trasformat intr-un plus al procesului de cunoastere.
Desi eu imi gaseam salvarea in cuvintele anonimului meu,aveam mereu intrebarea cum poate reusi sa-mi redea mie vitalitatea cand tot ce puteam simti in persoana ei era pesimism,slabiciune,teama...sentimentul de alb intr-o incapere captusita cu negru.
De curand am realizat ca am fost ceea mai oarba fiinta posibila,ma grabeam de fiecare data sa dau verdictul in functie de lacrimi sau de zilele in care parca doar gravitatea o mai tinea pe verticala.
In acelasi"De curand"am aflat ca in interiorul celei care m-a salvat de atatea ori palpeaza o putere si o hotarare de nedescris care mi-ar putea alimenta si mie dar cu usurinta si altora sufletul.
De atatea ori as fi vrut sa inteleg negarea ei in fata intrebarilor care incercau doar sa afle starea ei sufleteasca,eram de fiecare data vizibil iritata de raspunsul"nimic".Simteam neincredere...simteam ca isi inchidea sufletul precum se ascund broscutele in carapace atunci cand presimt un pericol...simteam ca se lasa in voia problemelor ca si cum nu si-ar fi dorit o solutionare.
Obisnuiam sa cred asta pana am reusit sa descoper ca de fapt acel "nimic" insemna totul.Nimicul era scutul care il folosea pentru a se tine departe de tot ce ar fi putut-o opri din drumul ei spre lumina.In momentele in care eu ii simteam absenta spirituala desi fizic era mereu acolo...in acele momente in fiinta ei se nasteau solutiile,sperantele,puterea si hotararea ca va reusi ca de fiecare data.
Desi sufletul meu este"blindat"de iubire,nici macar nu mi-as putea compara simtirile cu ale scumpului meu anonim.N-am intalnit niciodata o persoana care sa iubeasca atat de frumos,atat de puternic dar in acealasi timp atat de firav,cu atata daruire si implicare,cu atata visare si in acelasi timp cu atat rationament.
Lumea ei reprezinta o continua cunoastere,o continua iubire si o continua lupta din care mereu iese invingatoare pentru ca simte,crede,doreste,viseaza,realizeaza si niciodata nu se teme.
Eu doar iti multumesc pentru ca existi,pentru ca mereu imi oferi o lectie,pentru ca in ciuda slabiciunilor mele m-ai incurajat si probabil ar urma o lista de"pentru ca"interminabila.Prin urmare doar iti multumesc....

Doar ei doi...

Dintotdeauna am crezut ca atunci cand iubesti ar trebui sa strigi lumii intregi cat de fericit esti,ca ar trebui ca intreg universul cu tot ce detine el sa-ti poata patrunde in suflet pentru a descoperi tot ce se naste si creste in el...inca mai cred asta,in visarea fiintei mele,probabil daca mi-as tine fericirea doar pentru mine m-as simti sufocata...posibil sa gresesc,posibil sa am partial sau in totalitate dreptate.
In ultima perioada,am avut ocazia sa vad si partea cealalta a situatiei,daca ar putea fi numita astfel.Am descoperit si posibilitatea de a putea trai o iubire superba departe de ochii celorlalti.N-am trait pe pielea mea dar incerc discret si timid sa descos aceasta traire explorand iubirea a doua persoane superbe,si nu pentru ca i-as considera eu superbi,ci pentru ca asa ii pot cataloga in momentele in care devin un"noi".
Daca as pune in ordine intelesul acestei discretii pe care multi ar numi-o egoista,as realiza ca e mai mult decat benefica.Dincolo de faptul ca nimeni nu ar avea puterea sa patrunda in lumea celor doi...sunt trairile,savurarea fiecarui moment intr-o maniera unica,nedescoperita de nimeni,pentru ca nimeni nu poate patrunde in trasparenta acelui"noi",realitatea vorbelor"doar noi doi",pentru ca da,atunci cand iti protejezi iubirea de restul lumii,nu mai poate exista un plus.
Si in plus,un alt beneficiu rezultant al acestei perspective ar putea fi maturitatea celor doi,nu multi sunt cei care au constiinta de a putea separa monotonia de zi cu zi cu intensitatea iubirii care e menita sa indeparteze orice coplesire,orice senzatie de neputinta...pentru ca iubirea daca nu este,ar trebui sa fie salvatoare.
Eu,stiindu-ma o fiinta indeajuns de curioasa,as fi incercat sa patrund macar pentru captarea catorva amanunte in aceasta iubire care recunosc,e acut diferita de majoritate.Si la fel cum as fi incercat...in acelasi mod am si renuntat,in schimb am incercat sa "fotografiez"momentele in care o simpla privire exprima totul pentru ca de multe ori ochii sunt cuvinte,batai ale inimii,o intreaga fiinta.
Inainte sa incep acest articol am indraznit sa-i cer respectivului indragostit sa-mi exprime foarte pe scurt sentimentele lui pentru cea iubita...am primit un raspuns atat de scurt si totodata atat de bogat..."o iubesc",nici n-as fi necesitat mai mult.Nu-i nevoie ca ceilalti sa vada sau sa cunoasca iubirea dintre doua fiinte cum nu e nevoie ca aceleasi doua fiinte sa exprime prin vorbe sau prin gesturi vizibile trairile sufletului lor.
Celor doi le multumesc pentru ca mi-au oferit inca un model de inspiratie,pentru ca mi-au oferit ocazia de a vedea si o iubire doar a lor si le doresc o iubire la fel de frumoasa,cat mai trainica cu sentimente cat mai intense:)
Iar voua celorlalti va zic sa iubiti...sa iubiti strigand lumii intregi iubirea voastra,sau tinand-o "secreta" si indiferent de optiune ocrotiti-o,alimentati-o,traiti-o si iubiti-o...iubiti iubirea:)...