Trecutul se simte...

In mare parte,inainte de a ajunge stapani pe propria noastra persoana,cu sentimente,decizii,judecari proprii...suntem doar asemenea unor papusi.Daca ne-am intreba pe cine am putea modela cel mai usor,cu siguranta raspunsul ar fi copii.Cel mai simplu este sa te joci cu mintea unui"incepator".Inocenta se pierde foarte usor datorita multitudinii de factori care influenteaza gandurile si sentimentele.Dreptul egoist pe care fiecare dintre noi si-l asuma,si anume dreptul de a judeca pe altii,in prima faza ii ranesc pe respectivii...adevarata gravitate a problemei se produce atunci cand ranile provocate se revarsa tocmai asupra noastra.Tocmai astazi,cand categoric gandurile si sufletul imi sunt acut tulburate de unele amintiri,am avut surpriza sa primesc un impuls in a-mi dovedi greselile..."Etichetele sunt pentru produse nu pentru oameni".Clar este o afirmatie care isi merita intelesul...totodata incep sa inteleg explicatia cuvintelor"niciodata sa nu spui niciodata".
Cu timp in urma,probabil din loialitate pentru distrugerea inocentei interioare si a ranilor care cred ca in anumite momente isi vor face mereu un mic locusor in fiinta mea,puteam sa-mi jur mie ca nu voi putea duce dorul clipelor petrecute alaturi de persoana care ar fi trebuit sa fie cea mai importanta din viata mea.Aparte de declinul sufletului meu,priveam si suferinta din jurul meu pe care in necunostinta mea speram sa o pot estompa.Sentimentul ca in ce credeai si ce iubeai cel mai mult te-a dezamagit,distrugea totul fiind un simplu copil sau mai mult.Gandul ca trebuie sa lupti cu tine pentru a nu simti lipsa,ca trebuie sa uiti de orice vis viitor,ca involuntar incepi sa urasti,poate distruge frumosul intr-un mod brutal nedand nici macar sansa de a fi pregatit pentru a incepe din nou.
O lunga perioada de timp am trait cu siguranta ca greutatea acelor amintiri negative imi vor canaliza mereu existenta nepermitandu-mi ca vreodata sa-mi mai doresc o reintoarcere.Ironic,cu doar cateva ore in urma,partea aceea adormita a sufletului meu a hotarat ca e timpul sa se trezeasca,renascandu-mi ganduri si sentimente pe care,cel putin in momentul de fata nu as sti sa le ghidez.In cateva momente de liniste am incercat sa asez cap la cap tot acest trecut din perspectiva unei gandiri mature in devenire.Concluziile...ar fi multe,unele inca neformate,unele inexplicabile...doar cateva intelese si cu posibilitate de exprimare.Am inteles ca am fost egoista cu mine...din respect pentru sentimentele altora am renuntat la ceea ce-mi doream eu cu adevarat,am decis sa judec si sa spun"nu"doar pentru ca prin ranile altora ajunsesem sa ma simt eu ranita cand de fapt poate acea persoana pe care atat de mult am invatat sa o dispretuiesc,si-ar fi dorit ca eu sa fiu cea care nu trebuie sa sufere...doar ca,conjunctura situatiei nu a reusit sa-mi ofere protectie iar expunerea a fost totala provocand respingeri si formarea unor ganduri formate pentru ca asa trebuie nu pentru ca asa simt.
Ideea e ca trecutul are conturul sau iar noi ne schimbam constant.Ceea ce candva nu puteam ierta,poate renaste in fiinta noastra,provocand dorinta de a mai da o sansa,provocand gandul ca poate am judecat pripit si ca oricine greseste avand dreptul la inca o incercare.Acum cred ca "niciodata"nu exista pentru ca mai devreme sau mai tarziu dorinta sufletului capata o intensitate incontrolabila...

Inca o data"Da"...

Probabil din fire urmarita de un oarecare pesimism,de fiecare data am dovedit a fi egoista cu visele si frumosul din viata mea reusind sa plusez un strop de negativism in orice traire.Culmea ar fi ca in ciuda temerilor si a motivelor mele stupide de a "taia aripi" am indraznit de fiecare data sa risc.Mi-am pus sufletul in joc de atatea ori cat s-a putut constienta fiind de faptul ca in orice moment lumina se poate stinge uramand o perioada de dezamagire,frustrare,ciuda,impuneri proprii precum "Asta e ultima data",promisiuni de schimbari,intr-un prefinal puterea de a merge mai departe ca in final nebunia sufletului sa zica din nou"Da"iar visele sa prinda din nou conturul unei realitati cu posibilitati de realizare.Desi tematoare,speranta unei inbunatatiri interioare ma impinge de fiecare data sa o iau de la capat.Ceea mai puternica si ascunsa frica ascunde curaj,dorinte,sentimente.De obicei cei aparent slabi se dovedesc a fi cei mai puternici.
Acum ceva timp in urma,am trait sentimentul unei inchideri sufletesti groaznice care a reusit pentru o anumita perioada sa-mi stapaneasca fiinta.Frica de a deveni propria mea victima m-a indemnat sa-mi doresc din rasputeri sa-mi salvez sufletul promitandu-mi totusi intr-un moment de irationalitate ca nu doresc sa-mi vizualizez transparenta interioara in fata nimanui.Imi doream sa-mi redobandesc libertatea interiorului fara a mai permite cuiva ceva.
Hotararea era destul de prompta si chiar nu exista spatiu pentru altcineva decat propria persoana.Simteam ca mi-e bine ca imi regasisem linistea si calmitatea care imi oferea siguranta.Exact in acele momente viata mi-a demonstrat din nou ca imprevizibilul exista,e prezent oriunde,oricand,pentru oricine.
Viata imi pregatea un nou inceput,acea teama "curajoasa"de a indrazni inca odata,constientizand posibilitatea unor consecinte negative dar totusi trecand peste ele decizionand sa risc.
Ceea ce incepuse ca un joc din care normal nimeni nu trebuia sa iasa pierzator sau invingator ci doar sa existe egalitate,s-a transformat de fapt in realitatea si existenta mea.Neprevazutul s-a transformat in ceea ce pot numi pentru moment,cel mai frumos lucru din viata mea.Perfectiunea n-a existat de la inceput,din contra...nici nu va exista pentru ca,cateogric nu mi-o doresc.Imperfectiunea este superba reusind sa-mi insufle in fiecare moment dorinta de a ma indragosti iar si iar.
Daca cu timp in urma cineva mi-ar fi zis ca posibilitatea acestor sentimente exista,indubitabil i-as fi contestat afirmatia.Acum...diferenta e clara,teama exista,as fi ipocrita sa neg acest lucru.In schimb,sufletul mi-a demonstrat ca atunci cand simte cu adevarat poate fi,fara comparatie,mult mai puternic decat orice alt sentiment.Soarele de dupa furtuna m-a invatat sa simt temandu-ma dar in acelasi timp daruind totul cu o totala nepasare de consecinte...m-a invatat sa fac loc frumosului,sa debarasez tot ce inseamna"nu",sa pastrez inocenta si visele chiar daca as fi singura din Univers care ar face-o,sa-mi arat sentimentele chiar daca asta ar da dovada de slabiciune,gandindu-ma ca transparenta mea ii va impulsiona si pe altii...m-a invatat sa iubesc complet,fara motive si reguli.
Cam in acest mod,viata mi-a aratat din nou ca oricat rau ar putea aduce,vine momentul ca zambetul si bataile unei inimi fericite sa inlocuiasca orice lacrima.Superbitatea si fericirea exista...sunt atat de vii in fiecare dintre noi asteptand in orice moment eliberarea.Totul se poate si totul vine din interior...necesitam doar vointa si dorinta de a depasi obisnuinta...

Tu...

Niciodata nu am gasit curajul sigurantei totale de sine.Dintotdeauna am necesitat un refugiu care sa-mi impulsioneze gandurile,un cineva care sa-mi redea forta interioara,care sa-mi sopteasca in subconstient"va fi bine".Viata nu a fost foarte drastica cu slabiciunea fiintei mele dandu-mi ocazia de a cunoaste oameni minunati cu semnificatii marcante in existenta mea care probabil,ar trebui sa renasc pentru a putea da un total delete acestor persoane,pentru ca ele sa nu mai reprezinte nimic.Dorindu-mi asta as dovedi un dispret nemasurabil,o nerecunostinta in fata vietii care spre deosebire de altii mi-a oferit aceasta sansa.
Legandu-ma de fiecare data de experientele trecute,si de aceasta data ma reintorc in trecut,un trecut care continua in prezent avand o intensitate inmiit mai puternica.
Anonimul meu de acesta data reprezinta o parte din integritatea a ceea ce inseamna"eu".Semnifica portita de scapare a celor mai fatale momente,a celor mai nebunesti trairi,a clipelor in care imi doresc sa tip de bucurie,a lacrimilor si zambetelor care ma intregesc.
Incercandu-mi sinceritatea,cu o totala nemandrie de sine mi-as judeca sufletul pentru ca inca mai indrazneste sa nu cunoasca interioritatea acestei persoane.Privind dintr-un alt unghi mi-as multumi parca pentru ca ceea ce insemna necunoastere s-a trasformat intr-un plus al procesului de cunoastere.
Desi eu imi gaseam salvarea in cuvintele anonimului meu,aveam mereu intrebarea cum poate reusi sa-mi redea mie vitalitatea cand tot ce puteam simti in persoana ei era pesimism,slabiciune,teama...sentimentul de alb intr-o incapere captusita cu negru.
De curand am realizat ca am fost ceea mai oarba fiinta posibila,ma grabeam de fiecare data sa dau verdictul in functie de lacrimi sau de zilele in care parca doar gravitatea o mai tinea pe verticala.
In acelasi"De curand"am aflat ca in interiorul celei care m-a salvat de atatea ori palpeaza o putere si o hotarare de nedescris care mi-ar putea alimenta si mie dar cu usurinta si altora sufletul.
De atatea ori as fi vrut sa inteleg negarea ei in fata intrebarilor care incercau doar sa afle starea ei sufleteasca,eram de fiecare data vizibil iritata de raspunsul"nimic".Simteam neincredere...simteam ca isi inchidea sufletul precum se ascund broscutele in carapace atunci cand presimt un pericol...simteam ca se lasa in voia problemelor ca si cum nu si-ar fi dorit o solutionare.
Obisnuiam sa cred asta pana am reusit sa descoper ca de fapt acel "nimic" insemna totul.Nimicul era scutul care il folosea pentru a se tine departe de tot ce ar fi putut-o opri din drumul ei spre lumina.In momentele in care eu ii simteam absenta spirituala desi fizic era mereu acolo...in acele momente in fiinta ei se nasteau solutiile,sperantele,puterea si hotararea ca va reusi ca de fiecare data.
Desi sufletul meu este"blindat"de iubire,nici macar nu mi-as putea compara simtirile cu ale scumpului meu anonim.N-am intalnit niciodata o persoana care sa iubeasca atat de frumos,atat de puternic dar in acealasi timp atat de firav,cu atata daruire si implicare,cu atata visare si in acelasi timp cu atat rationament.
Lumea ei reprezinta o continua cunoastere,o continua iubire si o continua lupta din care mereu iese invingatoare pentru ca simte,crede,doreste,viseaza,realizeaza si niciodata nu se teme.
Eu doar iti multumesc pentru ca existi,pentru ca mereu imi oferi o lectie,pentru ca in ciuda slabiciunilor mele m-ai incurajat si probabil ar urma o lista de"pentru ca"interminabila.Prin urmare doar iti multumesc....

Doar ei doi...

Dintotdeauna am crezut ca atunci cand iubesti ar trebui sa strigi lumii intregi cat de fericit esti,ca ar trebui ca intreg universul cu tot ce detine el sa-ti poata patrunde in suflet pentru a descoperi tot ce se naste si creste in el...inca mai cred asta,in visarea fiintei mele,probabil daca mi-as tine fericirea doar pentru mine m-as simti sufocata...posibil sa gresesc,posibil sa am partial sau in totalitate dreptate.
In ultima perioada,am avut ocazia sa vad si partea cealalta a situatiei,daca ar putea fi numita astfel.Am descoperit si posibilitatea de a putea trai o iubire superba departe de ochii celorlalti.N-am trait pe pielea mea dar incerc discret si timid sa descos aceasta traire explorand iubirea a doua persoane superbe,si nu pentru ca i-as considera eu superbi,ci pentru ca asa ii pot cataloga in momentele in care devin un"noi".
Daca as pune in ordine intelesul acestei discretii pe care multi ar numi-o egoista,as realiza ca e mai mult decat benefica.Dincolo de faptul ca nimeni nu ar avea puterea sa patrunda in lumea celor doi...sunt trairile,savurarea fiecarui moment intr-o maniera unica,nedescoperita de nimeni,pentru ca nimeni nu poate patrunde in trasparenta acelui"noi",realitatea vorbelor"doar noi doi",pentru ca da,atunci cand iti protejezi iubirea de restul lumii,nu mai poate exista un plus.
Si in plus,un alt beneficiu rezultant al acestei perspective ar putea fi maturitatea celor doi,nu multi sunt cei care au constiinta de a putea separa monotonia de zi cu zi cu intensitatea iubirii care e menita sa indeparteze orice coplesire,orice senzatie de neputinta...pentru ca iubirea daca nu este,ar trebui sa fie salvatoare.
Eu,stiindu-ma o fiinta indeajuns de curioasa,as fi incercat sa patrund macar pentru captarea catorva amanunte in aceasta iubire care recunosc,e acut diferita de majoritate.Si la fel cum as fi incercat...in acelasi mod am si renuntat,in schimb am incercat sa "fotografiez"momentele in care o simpla privire exprima totul pentru ca de multe ori ochii sunt cuvinte,batai ale inimii,o intreaga fiinta.
Inainte sa incep acest articol am indraznit sa-i cer respectivului indragostit sa-mi exprime foarte pe scurt sentimentele lui pentru cea iubita...am primit un raspuns atat de scurt si totodata atat de bogat..."o iubesc",nici n-as fi necesitat mai mult.Nu-i nevoie ca ceilalti sa vada sau sa cunoasca iubirea dintre doua fiinte cum nu e nevoie ca aceleasi doua fiinte sa exprime prin vorbe sau prin gesturi vizibile trairile sufletului lor.
Celor doi le multumesc pentru ca mi-au oferit inca un model de inspiratie,pentru ca mi-au oferit ocazia de a vedea si o iubire doar a lor si le doresc o iubire la fel de frumoasa,cat mai trainica cu sentimente cat mai intense:)
Iar voua celorlalti va zic sa iubiti...sa iubiti strigand lumii intregi iubirea voastra,sau tinand-o "secreta" si indiferent de optiune ocrotiti-o,alimentati-o,traiti-o si iubiti-o...iubiti iubirea:)...

Pur si simplu...

Stiti...viata prin natura ei se joaca de cele mai multe ori cu existenta noastra.Niciodata in viata cuiva nu cred va va putea exista un moment in care pur si simplu sa nu mai fie nimic de adaugat,nimic de schimbat.De fiecare data isi mai face simtit prezenta cate un nou element menit uneori sa provoace neliniste,negativism si alte stari ce ar putea intra in sfera nedorintelor...alteori acelasi element poate provoca fericire,liniste,redarea unor simtiri poate candva pierdute.
Viata nu ne respecta niciodata regulile si dorintele.Viata nu e agenda omului de afaceri in care totul este atent punctat si respectat,neacceptandu-se abateri si acel"pur si simplu".Viata este mai degraba cutia cu jucarii a unui copilas;mereu in continua schimbare,mereu existand ceva care se arunca si ceva care se adauga,o jucarie veche in favoarea alteia noi...dar nimic nu e constant.
Iubirea...ce facem cu iubirea din viata noastra.Ea nu apare niciodata cand ne dorim sau cand ar fi momentul potrivit...iubirea e pur si simplu,dincolo de timp,spatiu...dincolo de orice.
Pentru ca de atatea ori am vorbit despre perfectiune si egoism,ajung din nou sa repet...in egoismul nostru...cerem perfectiune,idealism.Ne dorim ceva inexistent...si in orice caz,daca pentru un moment am gandi cu adevarata putere a ratiunii,am realiza ca inainte de a cere trebuie sa si poti darui.
In inconstienta noastra ne alcatuim tipare fixe pe care nu am vrea sa le incalcam..exact"nu am vrea"pentru ca oricum le incalcam;ne stabilim ganduri precum"il iubesc doar daca..."Cat de stupid poate fi...iubire cu conditii,da..exista...e iubirea aceea simtita doar in anumite momente,iubirea superficiala.
De obicei avem aceste impuneri,nu din dorinta proprie ci din incercarea de a proteja sufletul de cauzele negative ale iubirii care nu stii niciodata cat dureaza,daca dureaza, si mai ales in ce maniera se consuma.
"De ce fugi,de aia nu scapi"...nimic mai adevarat,vorbind din experienta proprie,atat pentru mine cat si pentru altii...este deja un fapt concretizat.Cu oricata incapatanare se lupta pentru a tine sentimentele la distanta,cu atat ele sunt din ce in ce mai dornice de trai intens in interiorul cuiva.Oricat de puternic/a crezi ca te simti in fata persoanei iubite,pe atat de pierdut in aceeasi persoana iti este sufletul.
Iubirea presupune curajul de a renunta la bariere,oricat de riscant ar suna asta.Persoana cea mai nepotrivita poate fi de fapt persoana care detine toate resursele pentru intregirea sentimentelor cuiva.Un joc de-a iubirea sub premisa"mie nu mi se poate intampla"se poate transforma oricand intr-o realitate visatoare in care timpul isi pierde notiunea,fiinta iubita se transforma in Universul tau,fiecare privire reprezinta bataile inimii tale,fiecare cuvant rostit devine aerul pe care il respiri si tu ajungi sa existi prin aceea fiinta.
Iubirea inseamna fiorul pe care il provoaca simpla prezenta a persoanei iubite,inseamna gandurile si sentimentele care iti invadeaza fiecare particica a corpului,inseamna daruirea fara a astepta ceva in schimb,intelegerea,senzatia ca el/ea este prezent/a in absolut orice,capabilitatea de a ajunge pana la capatul lumii doar stiind ca este acolo.Iubirea este renuntarea la"eu"pentru"noi",transparenta,puritatea si simplitatea cuvantului"te iubesc"....Iubirea este atunci cand devine"totul"...
Incercati sa iubiti fara a cauta idealul,fara a pune intrebari si a cauta raspunsuri,fara a incerca sa produceti schimbari...gasiti curajul sa devine iubire pur si simplu...si atunci cand iubirea incearca sa-si faca loc,nu cautati pretexte pentru a o indeparta,aveti curaj,libertate si traiti-o...pur si simplu:)

Libertatea de a putea...

Cred ca mereu au existat probleme in exprimarea propriilor pareri si idei.Prin natura noastra,de cele mai multe ori,adevarul ne deranjeaza,provoaca discomfort,neplaceri si lista poate continua.Uneori,adevarul doare...as zice ca aceasta ar fi"atributia"cea mai puterinca a unui adevar daca privim din puncul de vedere al dezavanajelor aduse de un adevar.Usor obsesiva in ideea mea de a nu lasa nimic neclar am provocat de foarte multe ori cotroverse in jurul meu.Sincera sa fiu,nu prea mi-a pasat de parerea unora cu vedere la parerile mele.Venind in discutie persoanele indispensabile existentei mele,indubitabil lucrurile se schimba.Nu sunt chiar genul de persoana care sa-si regrete deciziile luate in viata...bineinteles nu vorbind de permanenta,pentru ca este inevitabil sa nu facem greseli sau sa nu aruncam cuvinte,fapte,gesturi pe care le regretam nespus,daca nu imediat...in timp.Directitudinea mea de a-mi elibera gandurile si simtirile nu au fost intotdeauna bine primite dar eu mereu am considerat ca noi,suntem fiinte care sunt avantajate de existenta unei libertati care trebuie utilizate.Cum as mai fi eu,sa cum am mai fi noi,oamenii speciali,diferiti,"eu"daca nu am avea fiecare gandirea lui,sentimentele lui,trairile lui,existenta lui departe de influentele inconjuratoare?...Intr-o prima ipostaza oricine ar crede ca nu este deloc greu a gasi raspunsul la o astlfe de intrebare.Ok,sa zicem ca un raspuns il gasim...dar acelasi raspuns il si punem in aplicare?De atatea ori,nu.Suntem atat d maleabili incat ne modelam personalitatea unul in functie de altul.Daca analizam,a ramas atat de putina originalitate printre noi toti.Din frica,nepasare,nesiguranta...evitam sa actionam exact dupa propriile conceptii...si suntem atat d "blocati"incat nici macar nu realizam.Am intalnit situatii in care din teama acuta de a pierde ceva sau pe cineva,facem alegerea cea mai simpla si tot odata cea mai eronata...tacerea.Abtinandu-ne de la comentarii,de la explicatii...ajungem sa ne asemanam cu acele papusele pentru copii care chiar daca sunt neingrijite,rupte,aruncate,chiar daca nu li se da importanta...ele tac dar macar exista pretextul ca nu au alta alternativa insa noi o avem si atunci cand detii ceva trebuie folosit.Oricata durere si iritare ar putea provoca un adevar este de mii de ori mai preferabil decat o minciuna sau decat sentimentul ca cel de langa tine are ceva de zis si nu o face.Tacerea si izolarea libertatii de exprimare duce la saturatie,la sufocare...la pierderea"totului".Poate nu e ceea mai inteleapta perere,dar e a mea,o sustin si cred in ea...nu renuntati la gandurile voastre,exprimati-le,eliberati-le.Aveti curajul de a fi voi si de a nu va inghite vorbele...pentru ca uneori un simplu cuvant poate forma un intreg...si uneori tacerea poate distruge universul de viata a cuiva.Fiti liberi...fara orgolii,fara temeri,fara incapatanare,fara supozitii...aveti grija de sufletele voastre.

Un "ieri" pentru mine...un "azi" pentru noi...

Acaparate in mare masura de ideea independentei fata de absolut oricine si orice,noi....as zice femei dar am sentimentul ca e putin cam prematur...in perspectiva proprie sufletul inca mai palpeaza copilareste:).Pornind de la pretextul "independenta"multe dintre noi incepem sa incurcam lucrurile,situatiile...cum?nu e greu de raspuns...legam aceea dorinta de a fi pe propriile picioare,cu iubirea sau mai bine zis cu cel iubit.Unele dintre noi ar zice"nu e adevarat"...eu as zice"clar este adevarat".Daca am face un sondaj si am intreba femeile zilelor noaste daca si-ar dori sa fie legate intr-o maniera de dependenta fata de persoana iubita credeti ca ar raspunde"Da"?...categoric nu.Am siguranta ca multi s-ar gandi ca acum vizez direct partea materiala....dar nu o fac...independenta si libertatea nu inseamna"putere financiara"...inseamna tot...suflet,corp,psihic,moral...FIINTA.Vorbind din experienta proprie dar si din perspectiva unei simple privitoare...am trait o lunga perioada de timp al existentei mele(care inca este deloc lunga...inca sunt la inceput)cu idei,conceptii,principii de genul ca nicioada nu as face un compromis care sa ma priveasca direct pe mine...intr-o relatie.Prin asta insemnand sacrificii,renuntari,reluarea unor decizii privind viata mea...Traiam si eu la fel ca si alte persoane in ideea ca nimeni nu ar avea prioritatea sa-mi schimbe ideile destul de fixe si bine definite,ca nu as renunta la absolut nimic din ceea ce-mi doresc pentru un"el" si nici nu as face nici un fel de sacrificiu...imi doream doar sentimentul,momentul...iar in rest fiecare sa-si urmeze drumul.Egoist,asa-i?Acum ...sa zicem un an,raspunsul la aceeasta intrebare mi-ar fi fost"chiar deloc egoist...e viata,viitorul,existenta mea iar daca acel"el"ma iubeste,o sa inteleaga si o sa accepte"...Raspunsul meu actual la aceeasi intrebare?"da,egoist"...de ce?egoist in primul rand pentru suflet care categoric nu si-ar dori asa ceva si apoi egoist fata de"el"pentru ca o relatie nu inseamna eu si el...o relatie(in adevaratul sens al cuvantului)inseamna noi,un intreg...Iar cand iubesti cu adevarat nu exista sacrificii,nu exista renuntare...chiar nu exista...nu poti sti sau simti asta fara sa iubesti.Acum ceva timp o persoana foarte speciala si draga mie ne zicea mereu cand se aduceau discutii pe subiect"Totul are un sfarsit,viata trebuie traita,daca trebuie sa fie,va fi...daca nu...mergem mai departe"(nu este chiar o reproducere perfecta).In prezent aceeasi persoana atat de draga mie a ajuns sa iubeasca cu adevarat si pe departe nu ar mai gandi la fel.Fara nici macar sa realizam,sa zicem intr-un"ieri" nu acceptam compromisuri,schimbari,ideea de a renunta la ceva pentru"el",acceptam faptul ca oricand se poate termina,ne doream doar momentul,libertate si mult ravnita independenta.Intr-un"azi"aceleasi fete/femei,ajung sa spuna ca nimic nu ar fi prea mult pentru iubirea lor,ca ar gasi capabilitatea pentru orice si ca nimic nu e mai important decat"El" si uite asa diferenta dintre ieri si azi...un ieri numit"eu"si un azi numit"noi".Nu faceti loc ideei de sacrificiu sau renuntare in iubire...si daca o faceti,priviti acel sacrificiu ca un pas inainte pentru implinirea sufletului care nu se poate hrani niciodata cu bani sau independenta,cu libertate se poate...si ceea mai frumoasa libertate este aceea de a iubi.Iubiti...liber,simplu,fara prejudecati,profund,adevarat...